Acțiune a poliției pentru siguranța elevilor în Cavnic privind prevenirea bullying-ului și educația rutieră în școli

1 minute de citit
- Publicitate -

În data de 20 martie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară si cei ai orașului Cavnic au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță în mediul școlar și prevenirea faptelor antisociale din zona unităților de învățământ.

Polițiștii au desfășurat două activități preventive la Liceul Teoretic „Pintea Viteazul” unde au participat 37 de elevi și patru cadre didactice. Polițiștii le-au oferit elevilor informații utile în scopul prevenirii violenței în mediul școlar și a fenomenului de bullying, dar au desfășurat și activități de educație rutieră pentru creșterea gradului de responsabilitate în trafic.

Totodată, poliștii au efectuat verificări operatorilor economici din proximitatea unităților de învățământ. Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic- Grupa Canină.

Astfel de activități vor fi desfășurate și în perioada următoare, în vederea menținerii unui climat de siguranță în unitățile de învățământ și prevenirii comportamentelor de risc în rândul elevilor.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut