A murit Mihai Șora. Filosoful român avea 106 ani

1 minute de citit
- Publicitate -

MIHAI ȘORA s-a născut la 7 noiembrie 1916, la Timișoara. După studii de filozofie la Universitatea din București (1934-1938), unde l-a avut profesor, printre alții, pe Nae Ionescu, a plecat la Paris, unde a obținut titlul de doctor în filozofie, devenind pentru o vreme cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique. Revenit în țară, se dedică unei vaste activități editoriale, regândind din temelii colecția „Biblioteca pentru toți“, în care vor apărea în deceniile șapte, opt și nouă cele mai importante cărți ale culturii universale. Din anii ’70 a început să publice dialoguri filozofice în revistele literare, care mai târziu vor alcătui cărți de referință în filozofia românească. După 1990 a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social și a ocupat fotoliul de ministru al Învățământului în primul guvern de după revoluție. S-a stins din viață la 25 februarie 2023.

sursa: humanitas.ro

sursa foto: press alert

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut