A ieșit Fum Alb de la Vatican. Habemus Papam!

3 minute de citit
- Publicitate -

După trei runde de vot în cadrul conclavului desfășurat în cel mai strict secret, cei 133 de cardinali electori ai Bisericii Catolice, toți cu vârsta sub 80 de ani, au ajuns la un consens și au ales un nou Suveran Pontif, succesor al Papei Francisc. Cardinalul Robert Prevost a fost desemnat Papă și va purta numele Leon al XIV-lea, intrând astfel în istorie ca primul papă originar din Statele Unite ale Americii.

Momentul a fost întâmpinat cu emoție și entuziasm în Piața Sfântul Petru, unde mii de credincioși și turiști au izbucnit în aplauze în clipa în care fumul alb s-a înălțat deasupra Capelei Sixtine – semnalul tradițional al alegerii unui nou papă.

Robert Prevost, un cardinal cunoscut pentru echilibrul său teologic și pentru activitatea sa pastorală în America Latină, a devenit astfel al 267-lea Suveran Pontif al Bisericii Catolice. Alegerea sa este considerată de mulți un semn al deschiderii Vaticanului către diversitate și globalizare, marcând o nouă etapă pentru credincioșii catolici din întreaga lume.

Cardinalul Robert Prevost este noul papă. Numele său papal va fi Leon al XIV-lea. Este primul papă care provine din Statele Unite ale Americii.

Numele „Leon” evocă figuri puternice din istoria papală:

  • Papa Leon I (cel Mare) – apărător al Romei și doctrinar al credinței creștine în secolul V
  • Papa Leon XIII – deschizător de drumuri în chestiuni sociale și relația dintre Biserică și lumea modernă
  • Alegerea acestui nume poate sugera intenția noului papă de a continua reformele, dar cu o viziune fermă și doctrinară echilibrată

„Dragi frați și surori, acesta este primul salut al Învierii domnului Iisus. Pacea fie cu voi!”, a rostit el de la balconul Bazilicii Sfântul Petru din Roma. „Aceasta este pacea învierii lui Iisus, o pace dezarmantă, utilă, perseverentă, care vine de la Dumnezeu. Să păstrăm în minte vocea papei Francisc, care binecuvântează Roma și care și-a dat binecuvântarea întregii lumi în acea dimineață a Paștelui. Dumnezeu ne iubește pe fiecare dintre noi. Răul nu va triumfa. Uniți, să mergem înainte”, a mai declarat Papa Leon al XIV-lea.

MaramuresOnline.ro

sursa foto: www.vaticannews.va/ro

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut