A fost semnat contractul pentru reabilitarea Palatului Administrativ

1 minute de citit
- Publicitate -
Proiectarea și execuția lucrărilor va fi realizată de către Asocierea SC EURAS SRL (lider de asociere) – SC CONSTRUCȚII ERBASU SA – SC CUBICON INVEST SRL – SC AVRIL SRL.
Durata de execuție a proiectului, cu o valoare totală de 109,9 milioane lei, este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Reabilitarea se va realiza la nivelul întregii clădiri, având o suprafață utilă de 11.919,19 mp.
Clădirea Palatului Administrativ are nevoie de o reabilitare totală atât a birourilor, a sălilor de ședință care vor putea fi folosite și pentru diferite evenimente culturale, a turnului care va fi deschis publicului pentru vizitare, dar și de reamenajarea spațiilor exterioare unde va fi amenajat și un loc de promenadă pentru cetățeni.
”În luna mai a acestui an, după multe eforturi susținute, am reușit să aducem Palatul Administrativ în proprietatea Consiliului Județean. Acest lucru ne permite să accesăm fonduri europene, bani necesari pentru modernizarea și reabilitarea acestei clădiri în care își desfășoară activitatea peste 13 instituții publice din județ.
Mulțumesc colegilor din cadrul Consiliului Județean Maramureș care s-au implicat în demararea acestui proiect”, a declarat Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut