A fost semnat contractul de execuție pentru înființarea Pieței Universității

3 minute de citit
- Publicitate -

Primăria Baia Mare a făcut ultimul pas procedural pentru realizarea uneia dintre cele mai importante investiții de regenerare urbană din ultimii ani, înființarea Pieței Universității. Un proiect în valoare de peste 55 de milioane lei cu TVA inclus, cu o finanțare consistentă prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 (PNRV), care va transforma complet o zonă centrală, aflată astăzi în paragină, într-o veritabilă sufragerie urbană.

”Alături de constructorul desemnat și colegii mei din echipa de implementare, am semnat ieri contractul de execuție a lucrărilor, în valoare de 33,5 milioane lei cu TVA inclus, cu aproximativ 3 milioane lei sub valoarea estimată. Este o investiție care va completa într-un fel recent finalizatul „mal al Săsarului”, respectiv reabilitarea bulevardului Independenței pentru care de curând am semnat contractul de execuție, și va da naștere unui nucleu urban cu spații de recreere, alei pietonale, piste de biciclete, benzi prioritare transportului public și multe alte facilități demne de un oraș european modern.

Vorbim, de asemenea, despre anticamera campusului universitar al Centrului Universitar Nord Baia Mare, unde învață anual peste 4.500 de studenți. O zonă centrală care, până acum, nu reflecta nici pe departe potențialul sau importanța sa. Știu că unii dintre băimăreni au avut și poate încă au rezerve cu privire la această investiție, în special datorită închiderii unui tronson al străzii Victoriei, despre care se tem că va afecta traficul. Eu îi asigur că traficul rutier nu va fi periclitat! Am găsit soluții, vom construi benzi de acces dinspre strada Victoriei înspre bulevardul Independenței, iar complementar vom permite accesul auto și prin piață, ocazional, prin montarea unor bolarzi retractabili care să nu afecteze funcționalitatea zonei.

Printre lucrările pe care le vizează acest proiect, se numără:

✅️ Amenajarea de spații pietonale, piste de biciclete și o „livadă urbană”;
✅️ Introducerea unor elemente de mobilier urban și structuri emblematice, precum o verandă urbană și un turn cu ceas;
✅️ Construirea unui amfiteatru, a unei fântâni de răcorire de tip fog, zone verzi cu bariere vegetale, precum și pavilioane pentru activități culturale și sociale;

Din acest moment, avem o lună pentru etapa de proiectare și 11 luni pentru execuție. Iar rezultatul final, vă asigur, va fi pe măsura așteptărilor!”, a precizat primarul Doru Dăncuș.

- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut