A fost inaugurat sediul Asociației „Consult”, proiect finanțat din fonduri europene

1 minute de citit
- Publicitate -
Joi, 28 septembrie 2023, a fost inaugurat sediul Asociației „Consult”, proiect finanțat din fonduri europene și care se axează pe nevoile medicale ale pacienților, incluzând și un sistem de telemedicină.
La inaugurare au participat preacuviosul părinte arhimandrit Dr. Casian Filip, vicar administrativ, Pr. Andrei Pop, consilier al sectorului social-filantropic și misionar, Pr. Adrian Morar, referent, Pr. Bogdan Ciocotișan, Pr. Bogdan Iacob, președinte al asociației amintite, domnul Dionisie Negrea, asistent medical, doamna Dr. Maria Morar – rezident, alături de alți angajați ai instituției.
Scopul acestui proiect este de a veni în sprijinul cetățenilor cu modalități de investigare și tratament medical la domiciliul beneficiarului dar și la cabinetele Asociației. Pacienții pot beneficia de ecografie de specialitate și administrare de tratamente medicale. De asemenea, asociația deține un program mai nou în ceea ce privește îngrijirea unghiilor bolnave asigurând servicii de pedichiură complexă.
Asociația „Consult” din Municipiul Baia Mare este situată pe Bulevardul Traian, Nr. 1B (în aceeași clădire cu Agenția „Pelerinul Creștin”, Atelierul de croitorie „Sfânta Tavita”, „Gazeta de Maramureș” și cabinetul doamnei prof. psiholog Adela Bontoș).

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut