Primăria Baia Mare a depus spre finanțare proiectul de reabilitare și modernizare a Pieței Izvoarele, în valoare de 36 de milioane de lei. Proiectul include amenajarea unei suprafețe pietonale cu lucrări de colectare și evacuare a apelor pluviale, alimentare cu apă și canalizare, instalații electrice de iluminat public, inclusiv iluminat decorativ. Va fi construit un ansamblu modern de pavilioane pentru comercianți.
”Este cel mai important pas pe care l-am făcut pentru realizarea unuia dintre cele mai dorite obiective de investiții de către băimăreni. Nu este un secret faptul că, de multă vreme, această piață este într-o stare deplorabilă, nedemnă de un municipiu reședință de județ. Oricât am repara, am vopsi și am astupa gropi, la finalul zilei singura soluție adecvată o reprezintă construirea din temelii a unei noi piețe care să se prezinte la standardele pe care ni le dorim.
Proiectul pe care l-am depus spre finanțare prin ADR Nord-Vest se ridică la peste 36 de milioane de lei, din care suma eligibilă este de aproximativ 17 milioane. Ținem legătura constant cu reprezentanții ADR Nord-Vest atât pentru proiectele pe care le avem deja în execuție, cât și pentru cele pe care urmează să le începem. Sper să reușim să obținem cât mai repede finanțarea și pentru piață și să demarăm această investiție mult dorită.
Proiectul include amenajarea unei suprafețe pietonale cu lucrări de colectare și evacuare a apelor pluviale, alimentare cu apă și canalizare, instalații electrice de iluminat public, inclusiv iluminat decorativ. Va fi construit un ansamblu modern de pavilioane pentru comercianți pe toată suprafața pieței agroalimentare, prevăzute cu instalații pentru încălzire și climatizare, respectiv trasee frigorifice. Din perspectiva amenajării peisagistice, vor fi plantați arbori de talie mare de jur împrejurul pieței, vor fi montate bănci, rasteluri pentru biciclete, cișmele și o fântână.
Am mari speranțe că, așa cum am reușit cu multe alte proiecte pentru care am deschis sau urmează să deschidem curând șantiere, vom reuși să transformăm și această zonă importantă pentru Baia Mare și să le oferim cetățenilor condițiile pe care le merită”, a spus primarul Doru Dăncuș.