La ultima ședință a Consiliului Local Baia Mare a fost adoptată rectificarea bugetului local, care înseamnă o ajustare de aproape 30 milioane lei pe partea de venituri.
Mai mult, a fost aprobată și achiziția a 30 de camere de supraveghere video care urmează a fi montate în mai multe zone ale orașului.
”Chiar dacă unii vehiculează că Primăria Baia Mare ar fi la un pas de faliment, împreună cu aleșii locali facem tot ceea ce este necesar pentru a asigura buna funcționare a acesteia. Ne-am asigurat de acest lucru inclusiv la ședința Consiliului Local de miercuri, când consilierii locali au aprobat rectificarea bugetului local pe care am inițiat-o. Am crescut, practic, veniturile proprii, ca urmare a faptului că, în acest an, am avut un grad mai mare de încasare a taxelor și impozitelor locale față de anii trecuți. Asta ne permite să continuăm activitățile administrative și să oferim servicii publice cât mai bune băimărenilor.
Rectificarea bugetară a inclus o ajustare de 29.947.000 lei la partea de venituri, fiind practic redistribuite fonduri pentru cheltuieli necesare. Am încredere că la rectificarea generală a Guvernului României vom primi venituri suplimentare pentru a putea acoperi cheltuielile de funcționare, plata datoriilor și cofinanțările de proiecte până la sfârșitul anului.
Am alocat 9.500.000 lei pentru continuarea contractului pentru asigurarea serviciului de salubrizare, asta pentru a fi asigurate aceste activități până la finalizarea procedurii de achiziție publică pentru un contract de servicii pe doi ani. Noul contract cuprinde salubrizarea stradală și deszăpezirea, însă procedura a fost îngreunată din cauza unei contestații care ne-a adus astăzi în situația în care, pentru aproximativ 6 luni de zile, trebuie să alocăm această sumă de bani pentru a nu ne trezi într-o situație nedorită.
De asemenea, asigurăm continuarea proiectelor de investiții publice aflate în derulare, inclusiv cele din noul Program Operațional Regional 2021-2027. A fost aprobată achiziționarea a 30 de camere de supraveghere video și echipamente IT necesare pentru Serviciul Public Comunitar de Evidența Populației. Asigurăm și fondurile necesare pentru cheltuielile cu personalul Primăriei și instituțiile subordonate, precum CS Minaur, Teatrul Municipal, Direcția de Asistență Socială și Serviciul Public Ambient Urban.
Ne asigurăm că Primăria Baia Mare va putea funcționa eficient și va continua să ofere servicii de calitate cetățenilor! Le sunt recunoscător consilierilor locali pentru susținerea acestei rectificări bugetare și pentru că au susținut și acest demers al meu menit să asigure buna funcționare a administrației publice locale din Baia Mare. Continuăm să ne facem treaba și să ne asigurăm că banii cetățenilor sunt drămuiți corect, în funcție de necesitățile pe care le avem”, a spus primarul Doru Dăncuș.