A doua zi de Crăciun: Soborul Maicii Domnului, o sărbătoare cu semnificaţii deosebite pentru credincioşi

5 minute de citit
- Publicitate -

Biserica a rânduit ca astăzi, a doua zi după Nașterea Domnului, să fie pomenită Maica Domnului împreună cu soborul celor care o cinstesc pe ea. Cinstirea deosebită pe care o aducem Macii Domnului este foarte importantă, deoarece Maica Domnului reprezintă iubirea milostivă, smerită, ocrotitoare şi a devenit icoană vie a Bisericii.

Fecioara Maria este Maica Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi ocrotitoarea tuturor creştinilor, precum şi a familiei creştine.
Sfântul cuvios Nicodim cel sfinţit a fost de neam macedo-român. S-a născut la Prilep, în sudul Serbiei, prin anul 1320, fiind înrudit cu domnitorul Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364) şi cu Sfântul cneaz Lazăr al Serbiei (1371-1389).
De mic copil, Nicodim a învăţat citirea Sfintelor Scripturi şi s-a umplut de râvnă pentru slujirea lui Hristos. Iar atunci când părinţii săi au dorit să-l aşeze în dregătorii, după avuţia şi rangul ce aveau, Nicodim s-a lepădat de toată averea părintească şi de toată slava lumii acesteia.
Îmbrăcat în haine sărăcăcioase, a fugit din casa părintească, s-a dus la Sfântul Munte Athos şi, intrând în Mănăstirea Hilandar, după trei ani de ucenicie s-a învrednicit a fi tuns în monahism, apoi a fost hirotonit diacon şi, după o vreme, preot. După aceea s-a întors în Serbia, unde a întemeiat două mănăstiri şi o biserică de mir.
Prin anul 1369 Sfântul Nicodim a ajuns în Ţara Românească, trecând Dunărea în chip minunat. Aici s-a aşezat cu binecuvântarea Sfântului Iachint, mitropolitul de atunci al Ţării Româneşti, şi a întemeiat mănăstirile Motru şi Vodiţa.
În anul 1375 Sfântul Nicodim a făcut parte din solia care a mers la Patriarhia din Constantinopol cu scopul de a o împăca cu Biserica Serbiei, în urma unor neînţelegeri. Sfântul Patriarh Filotei al Constantinopolului (1354-1355; 1364-1376) l-a preţuit foarte mult pe Sfântul Nicodim, l-a hirotesit arhimandrit şi i-a dăruit atât cârja sa patriarhală, cât şi trei părticele de sfinte moaşte.
S-a întors în Ţara Românească unde, prin descoperire dumnezeiască, a întemeiat Mănăstirea Tismana, în anul 1378.
Aici s-a aşezat Cuviosul Nicodim cu câţiva dintre ucenicii săi, dar numărul celor ce veneau să slujească lui Hristos, sub povăţuirea şi îndrumarea vrednicului stareţ, sporea fără încetare. Pe toţi îi învăţa cu blândeţe şi-i călăuzea spre împlinirea voii lui Dumnezeu.
Sfântul Nicodim a fost un mare întemeietor şi îndrumător al vieţii monahale la noi, după rânduielile Sfântului Munte Athos, iar ucenicii lui sunt cei ce au ctitorit, cu ajutor de la binecredincioşii domni şi voievozi români, cele dintâi mari mănăstiri de obşte în Ţara Românească, mănăstiri care au avut şi rolul de a stăvili prozelitismul catolic.
De-a lungul timpului, Mănăstirea Tismana s-a bucurat de sprijinul domnitorilor Radu I (1377–1383), Dan I (1383–1386) şi Mircea cel Bătrân (1386–1418), al căror duhovnic a fost Cuviosul Nicodim. Între 1399 şi 1405 s-a retras la Mănăstirea Prislop din Transilvania, iar în 1406 s-a întors în Ţara Românească.
La puţin timp după aceea, Sfântul Nicodim s-a întâlnit la Tismana cu Mircea cel Bătrân, care-l numeşte „rugătorul domniei mele, părintele Nicodim”, iar în noiembrie, la Severin, a participat la întâlnirea cu regele Sigismund al Ungariei (1385-1437), pe care l-a uimit prin darul facerii de minuni.
Sfântul Nicodim a corespondat cu Sfântul Eftimie, Patriarhul Târnovei (1375-1393), pentru apărarea dreptei credinţe împotriva ereziei bogomililor. Sfântul Nicodim a trecut la Domnul în 26 decembrie 1406 şi a fost înmormântat în pridvorul bisericii mari a Mănăstirii Tismana.
Moaştele sale s-au păstrat un timp la Tismana, iar apoi au fost ascunse într-un loc necunoscut, din pricina vitregiei vremurilor. A rămas la Tismana doar un deget, cel arătător de la mâna dreaptă, alături de crucea sa de plumb, pe care o purta la piept.
Sfinţenia vieţii sale şi minunile săvârşite atât în timpul vieţii, cât şi după adormirea sa, prin moaştele sale, au făcut ca arhimandritul Nicodim să fie cinstit ca sfânt îndată după trecerea sa la cele veşnice.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în anul 1955, a generalizat cinstirea Cuviosului Nicodim în toată Patriarhia Română, el fiind socotit ca înnoitor al monahismului românesc de obşte şi ca ocrotitor al Olteniei.
EORMMSM

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut