A este prima literă din alfabet. Abecedarul îi acordă un loc de cinste, după cum sistemele de referință din majoritatea limbilor de pe pământ o au ca început. În toate ipostazele sale, litera A este de o complexitate covârșitoare. Pentru că ea adună și atrage, aprofundează sau adaptează, asociază sau analizează. Și verbele pot continua la nesfârșit, la infinit, după cum infinitivul oricărui verb din limba română este, în mod inevitabil – și prin definiție -, însoțit de un a – a avea, a sta, a face, a fi, a crea.
În ipostaza lui de sunet prelungit, în funcție de stare, poate exprima durerea (aaaaaaaaaaaaaa! Mă doaaare!!!), întrebarea (aaaa? Oare ce ai vrut să zici?), lămurirea (aaaaaa, așa da!), întristarea, râsul, plânsul, spaima, mirarea, chemarea, dezamăgirea, înfrigurarea împreună-cântarea, abandonarea, ca să nu menționăm decât o mică parte din manifestările omenești. Copilul când vine pe lume scâncește un a, după cum la medic când avem o durere de dinți trebuie să deschidem gura și să prelungim – în mod supărător pentru noi – exprimarea vocalei.
A marchează mereu un început și nu se limitează la o stare de suprafață, ci aprofundează și analizează. Avansează, activează, acompaniază, adaugă, adâncește. Pentru a pune ordine în lucruri e nevoie de aliniere, de aranjare, de așezare, de aplecare sau de ajustare; pentru a continua un demers e nevoie de avansare; pentru a reveni pe pământ e nevoie de aterizare sau de amerizare; pentru a face un foc e nevoie de ardere; pentru a obține un acord e nevoie de avizare; pentru a închide un ciclu de studii e nevoie de absolvire, după cum pentru a trece din lumea reală în cea nocturnă e nevoie de adormire. A-ul premerge unei stări, e începutul acesteia, după cum asocierea cu orice expresie existențială se face sub registrul lui.
Fructele sau legumele necoapte sunt acre, după cum, dacă sunt prea vechi devin amare. Pomii slbatici au nevoie de altoire, vântul se manifestă prin adiere, pământul, pentru a rodi, are nevoie de afânare, lutul, pentru a deveni ceramică, trece prin ardere.
Când ne doare ceva simțim o durere acută, dacă ne înțepăm, durerea e ascuțită, când ne macină un gând avem o apăsare, copilul pentru a crește are nevoie de alăptare.
O persoană la nevoie trebuie ajutată, o boală trebuie alungată, o bogăție este apărată; o operă de artă este admirată, Sfânta Fecioară trebuie adorată.
Când vine soarele spunem că apare, iar când merge după orizont apune. O apariție este afișare, după cum o dispariție este o ascundere.
A este avere și agonisire, adunare și acaparare, asaltare și atacare, avansare și axare, ascundere și așezare, asediere și asuprire, abatere și alienare, abolire și abandonare, abdicare și alterare.
A este atingere, dar și alinare.
Mihai PĂTRAȘCU