La invitația televiziunii de știri Digi24, Consiliul Județean Maramureș s-a alăturat campaniei de donare “Avem același sânge”, cel mai amplu și ambițios proiect național al unei televiziuni de știri în beneficiul pacienților, organizat în colaborare cu instituții publice și centrele de transfuzie din țară.
Acțiunea de donare va avea loc în județul Maramureș în data de 24 noiembrie 2023, în intervalul orar 08:00-15:00, în sala de şedinţe Millennium I din Baia Mare, str. Vasile Lucaciu, nr. 2.
”Îi invităm pe toți cei care doresc și pot să doneze sânge, să se alăture acestei campanii nobile și să devină adevărați eroi pentru pacienții care au nevoie de o transfuzie pentru a se însănătoși sau chiar pentru a supraviețui”, este mesajul președintelui administrației județene, Ionel Bogdan.
Alături de comunitatea din Maramureș va fi și jurnalistul Digi24 Carla Tănasie care va transmite în direct evenimentul de donare.
Acțiunea de donare, organizată în Maramureș, este posibilă cu ajutorul personalului medical de la Centrul de Transfuzie Baia Mare și cu sprijinul partenerilor din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, Primăriei Baia Mare, Instituției Prefectului – Județul Maramureș.