La sfârșitul săptămânii trecute, la Suciu de Sus, s-a desfășurat ediția a IV-a a proiectului Interferențe culturale, derulat de Asociația „Cultura Suciu de Sus” și finanțat de către Consiliul Județean Maramureș. Sâmbătă, 11 noiembrie 2023, începând cu ora 12.00, în spațiul generos al Școlii Gimnaziale „Florea Mureșanu” (director, prof. Țura Mariana), am asistat la un eveniment editorial important: lansarea volumului Cultura Suciu de Sus în context european. 135 de ani de la primele săpături arheologice la Suciu de Sus. În condiții grafice excelente, volumul a apărut la Editura EUROTIP (editori Adrian Marchiș, Carol Kacsó, Liviu Marta; coperta: Zamfir Șomcutean; tehnoredactare: Pécsi Tünde), cu sprijinul financiar al Primăriei și Consiliului Local Suciu de Sus, sub egida Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, a Asociației „Cultura Suciu de Sus” și Muzeului Județean Satu Mare, și cuprinde lucrările Sesiunii de comunicări științifice, ediția a III-a, desfășurate în perioada 10-11 septembrie 2022. În cele 196 de pagini sunt cuprinse nu mai puțin de 12 articole, dispuse perfect echilibrat, venind astfel să întărească spusele arheologului Carol Kacsó, respectiv cultura și istoricul localității eponime Suciu de Sus sunt importante în egală măsură.
Volumul debutează cu o trecere în revistă a principalelor activități desfășurate de către Asociație în cei patru ani de existență, cu promisiunea pe care președintele acesteia, domnul Adrian Marchiș, o face: continuarea cercetărilor arheologice prin metode moderne geomagnetice, începând cu luna martie, anul 2024. Secțiunea Arheologie debutează cu istoricul cercetărilor, demersul dr. Carol Kacsó – Contribuții la cunoașterea culturiii Suciu de Sus – în vederea descoperirii unui cimitir-plan de incinerație la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, în locul numit Poduri pe Coastă, și cercetările întreprinse de János Szendrei (în 1887), cel care a descoperit așezarea preistorică, de Domokos Teleki (cercetări pe Troian), de Márton Roska (săpături în 1913, primul care folosește cultura Suciu de Sus), de Károly Torma sau Pál Patay. De menționat faptul că Moritz Hoernes și Oswald Menghin consideră decorul vaselor de tip Suciu ca având originea în ornamentica ceramicii pictate în stilul Kamares din Cnossos, Creta, lucru observat și de către V. Pârvan, Gordon Childe, iar pentru Paul Reinecke, ceștile cu motiv vegetal amintesc de un produs al artei decorative miceniene.
În perioada postbelică, cultura arheologică a stârnit interesul cercetătorilor Ion Nestor, Kurt Horedt, Amália Mozsolics, Alexandru Vulpe, Jan Bouzek, Tiberiu Bader, Nicolae Vlassa, pentru ca, în a doua jumătate a secolului XX, să fie întreprinse noi cercetări de către Mircea Rusu (1967), iar din 1969 până în anul 2003, de către Carol Kacsó, fiind identificate noi puncte: Pe Rât, Poduri, La Șes (Șesu).
În consistentul studiu Depresiunile intracarpatice din nord-vestul Carpaților Orientali – segment al unei căi de comunicare transcontinentale, cercetătorii Liviu Marta și Marin Ilieș analizează concentrarea de tumuli (Depresiunea Lăpuș) și acumularea de avere (Depresiunea Maramureș), resursele, centrele de putere și interese comerciale în cele două depresiuni, rolul elitelor și comerțul cu sare în Bronzul Mijlociu și Târziu. Autorii ne propun evidențierea principalelor căi de comunicare din vestul și nord-vestul României în epoca bronzului, legătura dintre direcțiile rutelor de comunicare cu ariile de formare și răspândire a stilurilor ceramice, date geografice și istorice referitoare la circulația prin depresiunile intracarpatice din nordul Carpaților Orientali, circulația transmontană peste Carpații Maramureșului, circulația obiectelor de bronz (seceri cu cârlig, celturile de tip transilvan) pe traseul Depresiunilor Lăpuș, Cavnic și Maramureș.
Arheologul Ioan Bejinariu, de la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, continuă secțiunea Arheologie cu Descoperirile culturii Suciu de Sus din zona Sălajului. Stadiul cercetărilor, articol în care prezintă un scurt istoric al descoperirilor de tip Suciu din nord-estul județului Sălaj (relativ recente, din perioada 1983-2019), totalizând 41 stațiuni arheologice atribuite culturii Suciu de Sus, distribuite, potrivit Repertoriului din anexă, în 30 de localități sălăjene. De remarcat că cea mai amplă cercetare Suciu în Sălaj o reprezintă așezarea Cheud, Sub Hij, unde cercetătorul Dan Băcueț-Crișan, în cele două complexe de locuire, a identificat ceramică cu decor excizat.
Contribuția mea la acest volum s-a materializat într-un articol dedicat celor două așezări de Epoca Bronzului descoperite în primăvara anului trecut: Dragomirești Fața Izei, Locuri Rele, aparținând Bronzului Târziu, atibuită culturii Suciu de Sus, faza II/ grupul Lăpuș I și cea de la Rona de Jos, Horodiște, încadrată cronologic în Bronzul Mijlociu (despre inelul de buclă din aur descoperit aici, un material în curs de publicare).
Secțiunea Arheologie se încheie cu prezentarea obiectelor de patrimoniu ale celor două muzee partenere în cadrul expoziției din 2021, în articolul Cultura Suciu de Sus… la ea acasă, fragment de istorie pentru comunitate, în care Monica Ghiman, conservator la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, analizează ceramica, tipologia, decorul și varietatea de forme etalate. Astfel, au fost expuse 6 topoare de bronz descoperite la Groșii Țibleșului și Lăpuș, iar din cele 21 de vase aparținând culturii Suciu de Sus/ Lăpuș descoperite la Lăpuș Podanc și Oarța de Jos Vâlceaua Rusului, 7 sunt clasate în categoria juridică a patrimoniului cultural național tezaur; pe lista bunurilor culturale mobile propuse pentru expoziție de către Muzeul Județean Satu Mare, potrivit anexei, se găsesc 15 vase ceramice, 2 figurine, râșniță și un percutor, 7 vase miniaturale, toate descoperite la Culciu Mare, Lazuri și Petea.
Din istoricul localității, profesorul Gabriel Coșciug ne propune o trecere în revistă a principalelor momente de istorie locală. De la actul de înființare la etimologia localității, de la domnitorul Ștefan cel Mare la principii Transilvaniei sau împărații Casei de Habsburg, de la nobilimea română la figurile legendare Anastasie Moț Dâmbul, Vasiliu Sever Iuga, Ioan Patriciu Olteanu sau Sever Sălniceanu. Toate acestea în articolul Suciu de Sus, de-a lungul vremii.
Academicianul Emil Burzo, Președinte de onoare al Asociației „Suciu de Sus” începând cu anul 2022, semnează în volum două articole: Suciu de Sus. File de istorie și Suciu de Sus. File de cronică, în care aduce la lumină conflictul dintre fiscul regal (în realitate, familia Teleki) și familia Burzo (originară din Ieud și înnobilată la 1575 de principele Transilvaniei Ștefan Bathory), proces care a durat aproape 50 de ani, închis definitiv de către împăratul Iosif al II-lea, la Viena, la 7 mai 1784, când dă câștig de cauză nobililor români. Cel de-al doilea articol urmărește următoarele aspecte: evoluția populației și impozitele plătite de aceasta în secolele XVIII-XIX, aspectele vieții religioase, comunitatea nobiliară, înființarea școlii primare (1811) și evoluția acesteia sau activitatea filialei Despărțământului ASTRA de la Târgu Lăpuș.
Articolul Părintele dr. Florea Mureșanu în anii 1940-1944. Activitatea publicistică la „Tribuna Ardealului”, semnat de istoricul Viorel Rusu în cadrul secțiunii dedicate istoricului localității, aduce completări semnificative în ceea ce privește o viitoare monografie a acesteia. Reținem activitatea prodigioasă desfășurată de Părinte în perioada septembrie 1940 – ianuarie1943, când a coordonat „Pagina Bisericii” și „Pagina Satului”, evocări ale unor personalități sub genericul „Academicieni români din Transilvania”, dublată de cea de autor de cărți („Biserica din Deal sau vechea biserică ortodoxă românească din Cluj și slujitorii ei” – 1942 și „Cazania lui Varlaam (1643-1943), „Prezentare în imagini” – 1944) sau de colaborator la revista „Viața ilustrată”.
Liana Pop, cu articolul Suciu de Sus – fișă analitică a localității, închide secțiunea Istorie cu elementele de esență vizate: atestare documentară, cadrul natural, viață religioasă, marile familii și biografiile acestora. Firește că nu putea lipsi nici partea de etnografie, iar Pamfil Bilțiu încheie excelentul volum cu articolul Folclorul comunei Suciu de Sus, în care, din repertoriul bogat al zonei, ne propune: colinde („Pomul încărcat de rod”, „Despre cerbul vrăjit”, „De fată”, „Cântec”), bocete, descântece („De speriat”, „De zgaibă”, „De ieșire a fetii din ură”, „De ulcior”) sau cântece („De supărare”, „Nenoroc”, „De urât”, „De însingurare și înstrăinare”, „De dragoste și dor”), folclor muzical și instrumental.
Astfel, prin acuratețea informațiilor pe care le oferă, stilul unitar, consistența studiilor și articolelor științifice, nutrim convingerea că acest volum se va regăsi în biblioteca fiecărui maramureșean. Pentru că, închizând firesc cercul anunțat în titlu, un istoric nu există fără locul lui.
prof. Marius VOINAGHI