11 noiembrie, Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

1 minute de citit
- Publicitate -

În fiecare an, în 11 noiembrie, Armata României sărbătorește Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, zi instituită prin Legea nr.150 din 22.10.2014, privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006, în semn de recunoștință pentru sacrificiul militarilor care au luptat în misiunile desfășurate în afara teritoriului național.

Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru simbolistica ei, intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial şi se creau condiţiile necesare realizării, în ţara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Semnificația acestei zile este legată şi de faptul că, la 11 noiembrie 2003, își pierdea viața eroul sublocotenent (p.m.) Iosif-Silviu Fogorași, în urma unui atac insurgent, fiind primul militar român căzut la datorie în teatrul de operații din Afganistan.

Trei zile mai târziu, se stingea din viață și eroul sublocotenent (pm) Mihail Anton Samuilă, grav rănit în acel atac. Cei doi militari erau pe atunci în misiune cu Batalionul 151 Infanterie Războieni.

România a ales bujorul românesc să reprezinte recunoştinţa, consideraţia şi respectul nostru pentru veteranii de război şi veteranii din teatrele de operații.

Foto: Jandarmeria Română

MaramuresOnline.ro

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut