Masacrul de la Moisei a fost făcut la data de 14 octombrie 1944 de către unități militare maghiare aflate în retragere din Transilvania de Nord, pe Valea Izei, în două case de lemn aflate la ieșirea din comună. Au fost uciși 29 de etnici români.
Cei patru ani de ocupație maghiară asupra Transilvaniei de Nord-Vest din perioada 1940-1944 au fost marcați de numeroase acțiuni criminale îndreptate împotriva populației românești, care au fost premeditate de către guvernanții horthyști și care s-au înfăptuit prin intermediul întregului mecanism de opresiune.
Tăvălugul opresiunilor la care era supusă populația pașnică devenise avalanșă ucigătoare în vara anului 1944. Maramureșul, ca și întreaga Transilvanie ruptă din trupul țării, se transforma rapid într-un imens cazan clocotitor, cel mai mic gest de nesupunere sau simpla bănuială de opoziție, de legătură cu partizanii, din partea oricui ar fi venit – țărani, muncitori, intelectuali, preoți, studenți sau militari – era dovadă de înaltă trădare față de regimul horthyst. Închisorile fiind pline, orice clădire, cu ziduri ceva mai puternice și ferestre zăbrelite, devenea loc de detenție: școli, biserici, primării, conace părăsite. Pe văile Izei, Marei, Vișeului, Tisei și Vaserului au apărut lagăre înconjurate cu garduri de sârmă ghimpată și acoperite de cerul liber.
La data de 14 octombrie 1944 trupele maghiare aflate în retragere pe Valea Izei au omorât 29 de români în două case de lemn de la periferia comunei Moisei, pe drumul principal ce duce spre Borșa. Au fost identificate 31 de victime, dintre care doi au rămas în viață. Cei doi supravietuitori sunt Vasile Petean, originar din comuna clujeană Pălatca, și Vasile Ivașcu, care ulterior a înnebunit parțial.
În ziua de sâmbătă, 14 octombrie 1944, prizonierii din lagărul de la Vișeu de Sus au fost urcați de militari unguri într-un camion și transportați la Moisei, comuna fiind în prealabil complet evacuată de locuitori. 12 dintre ei au fost închiși într-o căsuță de lemn, fiind împușcați de către soldații maghiari, care trăgeau prin geamuri și ușă. În continuare au fost uciși și ceilalți români. Masacrul s-a întâmplat pe la orele 15, în aceeași noapte, militarii incendiind satul și arzând circa 300 de case. Cadavrele intrate deja în putrefacție, au fost îngropate la două săptămâni după comiterea masacrului, când localnicii au revenit la gospodăriile lor. Deasupra gropii comune s-a înălțat o troiță de lemn, înlocuită dupa câțiva ani de un obelisc din piatră.
“Bărbații aceștia zăceau unul peste altul, saci de carne caldă într-o moară a demenței și urii, precum clădise fascismul în tot spațiul european călcat în pas de gâscă. Voiau hitleriștii și slugile ori admiratorii lor să șteargă orice urmă a cruntei fapte, făcând să mistuie oameni și case, să transforme Moiseiul într-un imens crematoriu, a cărui cenușă să o împrăștie vântul in cele patru zări, să rămână aici nimicul, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, oamenii să nu mai aibă unde se întoarce și ce povesti.” (Mărturii)
În anul 1983 cele două locuințe în care s-au săvârșit crimele au fost transformate în case memoriale, muzee deschise publicului larg, iar în amintirea martirilor a fost ridicat un ansamblu memorial. Monumentul cuprinde 12 figuri de piatră – 2 chipuri omenești și 10 măști tradiționale maramureșene – fiind realizat de sculptorul maramureșan Gheza Vida.
Masacrul de la Moisei a constituit sursa de inspirație a filmului artistic Ultima frontieră a morții, regizat de Virgil Calotescu în anul 1979, avându-i în distribuție pe Florin Piersic, Ion Dichiseanu, Vlad Rădescu, Emanoil Petruț, Mihai Mereuță, Mariana Mihuț.