În 12 octombrie a fost lansat oficial, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al județului Maramureș, proiectul inițiat de Camera de Comerț și Industrie Maramureș – ”Învață de la antreprenori”.
Au intrat la clase antreprenori cu o vastă experiență în domeniul lor de activitate, care le-au vorbit elevilor despre ceea ce înseamnă să fii antreprenor și cum poate o idee de afacere să prospere astfel încât să dezvolte economia și să fie o investiție pe termen lung.
La Liceul de Arte Baia Mare a răspuns ”prezent” Nicolae Dăscălescu, General Manager TechnoCAD SA. Zeci de liceeni s-au adunat în Sala festivă pentru a afla totul despre activitatea companiei dar și cum poți să câștigi ori să îți dezvolți abilități în cariera profesională. La Școala Gimnazială „Octavian Goga” Baia Mare a fost prezentă Diana Iluț, general manager Sfara Tours, care i-a introdus pe tineri într-un circuit al dezvoltării profesionale, în baza experiențelor acumulate de-a lungul activității sale.
Și elevii de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Baia Mare au avut ocazia să afle ce înseamnă să fii antreprenor. S-a prezentat în fața tinerilor liceeni Angela Buculei, general manager SC Epurom SA. Cei prezenți au primit materiale de promovare a companiei și, în baza unei prezentări bine structurate, au cunoscut activitatea companiei și oportunitățile profesionale pe care le poate oferi și domeniul tehnic.
Le-a vorbit tinerilor din cele trei unități de învățământ și președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, Florentin-Nicolae Tuș, despre viziunea și rolul organizației camerale, despre cât de importantă este sprijinirea mediului de afaceri – care e un motor la economiei locale și naționale și mai mult, i-a încurajat pe tineri să se implice și să își dorească să se dezvolte profesional, să aibă inițiativă și continuitate în urma studiilor absolvite.
La lansarea acestui proiect alături de președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș s-a aflat prof. Mihai Cosmin Pop, inspectorul școlar general ISJ Maramureș, care la rândul său a adresat cuvinte de apreciere și încurajare elevilor participanți. Gabriela Pîrvu, inspector școlar pentru limbi moderne, cu atribuții pentru activități extrașcolare și Tatiana Sasu, director Direcția Pregătire Profesională C.C.I. Maramureș – desemnate ca reprezentanți operaționali în implementarea proiectului – au fost prezente, de asemenea, la acțiunile desfășurate în cele trei unități de învățământ, informează Camera de Comerț și Industrie Maramureș.
Proiectul ”Învață de la antreprenori” continuă în această toamnă, la fel și înscrierile. Antreprenorii interesați să se alăture proiectului se pot înscrie accesând următorul link: https://forms.gle/j9kwRptNtCVWXjQw6.