Campionatul Național de Orientare găzduit în intervalul (31 august – 3 septembrie) de Municipiul Cluj Napoca a continuat cu cea de-a treia probă din totalul celor patru impuse, cea de lungă distanță, probă derulată în proximitatea localității Stoina. Fiind o probă de anduranță, rezultatele consemnate la finalul zilei au adus o nouă salbă de medalii orientariștilor maramureșeni. La fel ca și în ziua de ieri (cea rezervată probei de medie distanță), trei dintre cluburile prezente; C.S.Știința Electro Sistem Baia Mare, C.S.Maratin Rivulus Dominarum respectiv Spria Baia Sprie au avut sportivi ce au urcat pe podiumul de premiere. Clubul Sportiv Știința Electro Sistem Baia Mare (aflat sub coordonarea celor doi antrenori Istvan Sebestyen – Lucia Pop) s-au încunnat cu un total de șase medalii două de aur, două de argint și două de bronz, în timp ce Mircea Pop de la C.S.Maratin Rivulus Dominarum în speță Relu Tamaș de la Spria Baia Sprie au întregit salba medaliilor de aur obținute de orientariștii maramureșeni. Mâine va fi programată proba de sprint, iar ulterior pe baza tuturor timpilor de concurs cumulați vor fi desemnați și câștigătorii concursului internațional Transylvania Open. Locul 1 M 20 ani: Cătălin Vădean (59:54) – Clubul Sportiv Știința Electro Sistem Baia Mare M 35 ani: Liviu Țînțar (97:22) – Clubul Sportiv Știința Electro Sistem Baia Mare M 50 ani: Relu Tamaș (62:09) – Clubul Sportiv Spria Baia Sprie M 65 ani: Mircea Pop (62:31) – Clubul Sportiv Maratin Rivulus Dominarum Baia Mare Locul 2 F 18 ani: Andreea Manu (66:42) – Clubul Sportiv Știința Electro Sistem Baia Mare F 20 ani: Alexandra Roman (94:29) – Clubul Sportiv Știința Electro Sistem Baia Mare Locul 3 F 16 ani: Antonia Man (64:35) – Clubul Sportiv Știința Electro Sistem Baia Mare F 55 ani: Lucia Pop (59:26) – Clubul Sportiv Știința Electro Sistem Baia Mare