S-a deschis circulația pe drumul nou de legătură Baia Sprie – Baia Mare

1 minute de citit
- Publicitate -
Noul drum dintre Baia Sprie și Baia Mare s-a deschis circulaţiei.
Șoseaua este paralelă cu DN 18 şi face legătura între DC 26 (Calea Unguraș din Baia Sprie) și DC 25 (Satu Nou de Sus, zona penitenciarului).
Drumul este o bună alternativă pentru traficul intens de pe DN18 dar şi o oportunitate de a deschide noi zone de dezvoltare industrială, locativă şi turistică. „Este primul drum din Maramureş construit după Revoluţie. Această investiţie vine în sprijinul maramureşenilor, fiind un drum paralel cu DN 18,  sperăm să se elibereze puţin circulaţia pe drumul naţional. Drumul are şi o pistă de biciclete adiacentă realizată prin fonduri europene. Mai mult, ne dorim o dezvoltare economică pentru Baia Sprie şi bunăstare pentru locuitorii oraşului nostru”, precizează primarul oraşului Baia Sprie, Alin Sebastian Bîrda. Acesta mai aminteşte posibilitatea construcţiei unui aqua park în această zonă.
Investiția, în valoare de aproape 3 milioane de euro din fonduri PNDL, a asigurat constructia de la zero a 5,93 km de drum nou.
Drumuri bune tuturor!
MaramuresOnline.ro

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut