În ultima zi a lunii august se sărbătorește Limba Română, ca urmare a unei iniţiative legislative aprobată de Parlament prin Legea nr. 53/2013.
Această sărbătoare este recunoscută și internațional, fiind pentru toți o dovadă a „conservării identității naționale prin prisma limbii”.
Ziua Limbii Române a fost stabilită la aceeaşi dată cu sărbătoarea similară instituită în anul 1990 în Republica Moldova sub numele „Limba Noastră”, pentru a transmite, astfel, mesajul că limba română este o limba vorbită nu numai între graniţele ţării, ci şi dincolo de frontiere.
Limba română este o limbă latină, ce face parte din grupul limbilor romanice, alături de italiană, franceză, portugheză și spaniolă.
Limba română s-a format odată cu romanizarea populațiilor antice din bazinul Dunării de Jos, care — conform spuselor unor autori antici, printre care se numără și Herodot — erau traco-dacice. Româna a fost ulterior influențată de limba slavă veche, de greacă, de maghiară și de altele, adoptând la un moment dat chiar alfabetul chirilic. În secolul al XIX-lea ,Alexandru Ioan Cuza a reformat educația în Principatele Române, astfel că alfabetul chirilic a fost înlocuit cu cel latin, dând naștere limbii române pe care o cunoaștem și o vorbim astăzi.