Marți, 29 august 2023, de sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, a avut loc hramul Mănăstirii Borșa Pietroasa, situată la cota 1000, la poalele Vârfului Pietrosul. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului pe Altarul de vară a mănăstirii.
Istoricul Mănăstirii
„Mănăstirea Borşa Pietroasa, aşa cum îi spune şi numele, este aşezată sub vârful Pietrosul Rodnei, la altitudinea de 1.000 de metri, la 5 km de centrul oraşului Borşa. S-a întemeiat în 2007, când Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Justinian a pus piatră de temelie pentru biserica unui schit. În 2013, la propunerea noastră, schitul a devenit mănăstire de măicuţe, sub coordonarea maicii stareţe Ioanichia Timiş, care provine dintr-o familie binecuvântată şi numeroasă, cu 9 copii, dintre care cinci fete au ales calea monahală. Însăşi mănăstirea este întemeiată pe dania părinţilor maicii stareţe, deci pe locul pe care l-au dăruit Episcopiei ca să se construiască pe el mănăstire. În 2018, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, am târnosit frumoasa biserică de lemn, în stil maramureşean, cu pictură minunată, şi a fost un eveniment fără precedent. Obştea monahală numără 10 măicuţe, care au şi ateliere şi care a intrat deja în conştiinţa credincioşilor din oraşul Borşa, în atenţia Primăriei, care a asfaltat drumul până aici, în acelaşi timp scoţând din izolare creştinii şi borşenii care locuiesc pe marginea acestei văi ce urcă spre locul acesta. În fiecare an se adună foarte mulţi credincioşi, mii de credincioşi, sobor mare de preoţi, deoarece este ultima sărbătoare înainte de a se reîntoarce maramureşenii, ca şi borşenii, la locul unde muncesc în străinătate, în toată Europa. De aceea este o sărbătoare impresionantă, cu participare foarte frumoasă şi numeroasă la sărbătoarea acestei mănăstiri, care este închinată praznicului Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, transmite Episcopul Iustin.
Sfânta Liturghie Arhierească
Un sobor de peste 22 de preoţi şi patru diaconi a slujit la acest praznic, care a fost onorat de monahi şi monahii, stareţi şi stareţe din Transilvania şi Moldova. Din sobor au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, vicar eparhial administrativ, Arhim. Teofil Pop, stareţul Mănăstirii Moisei, Arhim. Iosif, Pr. Mihai Chira, protopopul Vişeului, Protos. Varlaam, Protos. Pimen Roşan, stareţul Mănăstirii Baia Borşa, Protos. Iosif Petra, egumenul Mănăstirii Dragomireşti, Protos. Stelian, Protos. Ambrozie Piticari, duhovnicul Mănăstirii Pietroasa, Ierom. Sofronie, egumenul Schitului Baia Borşa, Ieromonah Serafim, Pr. Vasile Grec, Pr. Marcel Oprişan din Bârsana, Pr. Gavrilă Roman de la Parohia Borşa Repedea, Pr. Duţu Remus Timiş de la Parohia „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Borşa, Pr. Florin Timiş, Pr. Florin Mihali de la Parohia Borşa II, Pr. Sorin Şteţco, Pr. Ionel Ierima, Pr. Cristian Bradea de la Parohia Borşa V, Pr. Paul Podină din Borşa III, Pr. Bogdan Şandru, Pr. Matei Şandru, de la Parohia Moisei II, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Diac. Vlad Nechita.
La hram au mai participat maicile stavrofore şi stareţe Filofteia Oltean a Mănăstirii Bârsana, Mihaela Popan a Mănăstirii Ieud şi Mina Bădilă a Mănăstirii Sfânta Cruce Oradea dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, iar la Chinonic a cântat tânăra Silvia Timiş din Borşa.
Cuvântul de învăţătură
„De ziua noastră să ridicăm ochii spre cer, să-I mulţumim lui Dumnezeu, creatorul şi ziditorul nostru, că ne-am născut într-o familie creştină, că am fost botezaţi, că am fost crescuţi în credinţă, că am văzut raiul când am intrat în biserică şi am văzut icoanele şi pe slujitorul lui Dumnezeu. E o atmosferă de rai aici. Duceţi copilaşii la biserică, aşa cum fac maramureşenii, că atunci când vor fi maturi şi le va fi greu şi poate că vor apuca şi pe căi greşite, îşi vor aduce aminte de biserică. Înapoi la rai, că eu am trăit în rai în copilărie şi acuma sunt în iad, trăiesc în viaţa mea iadul. Să ştie unde să se întoarcă înapoi, unde m-a adus mama şi tata la biserică şi unde am văzut lucruri sfinte şi raiul pe pământ, şi cerul pe pământ. Să-i învăţăm de zilele lor, nu să le cumpărăm tot ce-i posibil şi imposibil. Să ştie şi de privaţiuni şi de greutăţi şi cât de greu se câştigă pâinea, că iată cei care sunt în lumea întreagă, maramureşenii noştri, şi muncesc, şi românii, 5 milioane de oameni, ştiu cât este de greu şi câte umilinţe trebuie să treci şi câte vămi şi câtă lipsă de empatie şi de preţuire din partea altora, de alte neamuri. Tu eşti slugă. Şi te dai slugă ca să-ţi pui în rânduială familia. N-o duc chiar bine. Şi nu-i o mândrie că ţi-ai lăsat moşia şi România creştină şi ai plecat în toată lumea şi ai spus că acolo este ţara. Nu-i un lucru bun. Biserica suferă, simte cel mai dramatic acest lucru. Acum sunteţi aici, dar de mâine, poimâine, începeţi să plecaţi din nou. Spre sfârşitul lunii august sunteţi acasă. De aceea-i hramul cu cea mai mare participare acesta de la Borşa, de sfârşit de august. Să-i învăţăm pe copii să fie oameni între oameni, să se roage lui Dumnezeu, să citească Acatistul Sfântului ocrotitor, să le dăm şi un nume din calendar. Preoţii sunt datori să facă acest lucru, ca să-şi poată sărbători onomastica, cu mulţumire şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu şi cu bucuria întâlnirii între prieteni, fără exagerări, fără ospăţ mare, să se lase cu bătaie şi cu ucideri, şi cu copii alungaţi şi cu soţie plecată prin vecini. Nu suntem creştini dacă facem aşa. Asta trebuie să învăţăm: că ospăţul ucide sfântul din noi, ucide sfinţenia din familie, ucide pe oricine. Asta să învăţăm: să fim echilibraţi şi cumpătaţi şi să înţelegem semnalele de la Dumnezeu.”
„Zi binecuvântată pentru Mănăstirea Borşa Pietroasa, pentru că astăzi, în mijlocul credincioşilor, în mijlocul obştei monahale, a fost Preasfinţitul Părinte Iustin, a spus Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dr. Casian Filip. Cu mâinile sale sfinţite a binecuvântat norodul care s-a aşezat la rugăciune. Cu tot dorul şi cu tot chinul pe care îl duc cei plecaţi în cele patru zări, astăzi le-a fost alinat de cuvântul de învăţătură al Preasfinţitului Părinte Iustin, dar şi de rugăciunea şi binecuvântarea pe care le-a dat-o. Îl rugăm pe Sfântul Ioan Botezătorul să-i însoţească mereu pe drumurile şi în viaţa lor şi să-i binecuvinteze cu rugăciunea cea cerească”, a spus Episcopul Iustin.