Se spune că un meșter pietrar lucra la zidirea unei catedrale. Fiind unul dintre cei mai iscusiți din breasla lui, i s-au încredințat operele de finețe și sculpturile de detaliu. El dădea viață blocurilor de piatră ce se zideau și care țineau structura exterioară prin găsirea locurilor și a nervurilor pe care putea, cu dalta și ciocanul, să le elibereze de surplus și să facă din munca lui figuri geomtrice sau expresii ale manifestării naturii. Rând pe rând, sub dalta lui se nășteau grifoni, păsari, motive geometrice combinate sau personaje din istorie. La un moment dat, lucrând cu râvnă la unele din elementele de interior, timpul trecea și ucenicii, care erau tot mai dornici să se ridice catedrala, l-au întrebat de ce insistă pe unele detalii care nici măcar de acolo, de la înălțime, nu se văd.
“Nici cei care vor fi jos, în catedrală și nici măcar cei care vor urca aici nu vor putea vedea aceste sculpturi, de ce insiști așa mult asupra lor? Haide să terminăm mai repede și să nu ne pierdem timpul cu ceea ce nu va vedea nimeni!” – a fost vocea unui ucenic ce voia ca lucrările să avanseze într-un ritm mai alert.
“Sunt de acord, răspunse maestrul, că oamenii nu vor vedea aceste sculpturi, după cum și de aici, de la înalțime, sculpturile pe care le fac în spatele arcadelor nu se văd de cei ce intra. Însă El le vede. Și atâta timp cât e așa, nu are importanță locul unde va fi amplasat detaliul”.
Opera meșterului pietrar se aseamănă cu ceea ce face o mamă, zi de zi: insistă asupra unor detalii care nu se văd, șlefuiește locurile greu accesibile sau face ca, dincolo de toate aparențele exterioare, să mențină armonia în culise, în spatele manifestărilor membrilor familiei. Da viață, formă și sens, construind în armonie, lumii din spatele lumii, trăind cu conștiința că, chiar dacă nimeni nu vede munca ei, ea așa trebuie să facă. Și nu numai pentru că El vede, ci pentru că gesturile ei sunt parte din mersul lumii, din sacrificiul celor care nu se văd și care vor să rămână în anonimat.
sursa foto: doxologia.ro