Elevii care au luat media 10 la Evaluarea Națională vor primi câte 2000 de lei, iar cei care au luat media 10 la Bacalaureat vor primi câte 5000 de lei, drept stimulente financiare, potrivit proiectului de Hotărâre, aprobat, ieri, de Guvern.
Elevii de clasa a VIII-a care au luat media maximă la Evaluarea Națională vor primi câte 2000 de lei, iar cei care au obținut media 10 la Bacalaureat vor primi câte 5000 de lei. Nu se precizează când vor primi banii elevii, dar anul trecut, abia după 4 luni de la aprobarea în Guvern, în noiembrie Ministerul Educației a semnat ordinul de aprobare a listelor cu elevii.
Anul trecut au fost mai puțini premianți – 476 de premianți, față de 558 anul acesta.
Acum se stabilește doar acordarea unor stimulente și valoarea lor, lista beneficiarilor, dar și modalitatea de acordare a acestora urmând să fie stabilite prin ordin al ministrului educației.
MaramuresOnline.ro