Și, se pare, îi cheamă acolo, unul câte unul, pe cei mai buni dintre noi.
Astăzi, Nicolae Teremtuș, unul dintre cei mai corecți, modești și profesioniști jurnaliști pe care i-a avut Maramureșul, a ales să plece în lumea celor drepți. Discret, așa cum i-a fost și felul de a fi. Fără zgomot, fără vorbe mari, fără să deranjeze pe nimeni.
Îmi place să cred că, undeva, dincolo de noi, există o redacție în care nu se sting niciodată luminile și în care știrile nu mai aduc durere. Acolo îl așteaptă Claudiu Florescu, Octavian Butuza, Romeo Roșiianu, Claudia Sitaru, Augustin Cozmuța, Ioan P. Pop, Emil Danciu, Marian Ilea, Ștefan Bellu, nea Mișu de la Graiul Maramureșului și atâția alții care au trăit cu cerneala tiparului în suflet și cu respectul pentru cuvânt în sânge.
O redacție întreagă, alcătuită din oameni care au scris, au povestit, au întrebat, au căutat adevărul și au lăsat ceva în urma lor. Vreau să cred că de acolo, de sus, ne veghează, ne mai dau câte un sfat pe care nu-l auzim, dar îl simțim, și, Doamne, sper că mai și râd de noi atunci când o dăm în bară. Că doar ne cunosc prea bine…
Pe Nicu l-am cunoscut demult. Să tot fie vreo 30 de ani de atunci. Trei decenii în care am învățat să prețuiesc la el lucruri tot mai rare în lumea noastră. Statornicia, echilibrul, decența, corectitudinea. Nu făcea niciodată abuz de cuvinte. Nu ridica vocea ca să fie ascultat și nu avea nevoie să se pună în lumină pentru a fi respectat.
Dar avea ceva ce nu voi uita niciodată. Îi zâmbeau ochii când ne întâlneam. Un zâmbet cald, sincer, de om bun, din aceia lângă care nu trebuie să vorbești mult ca să simți că îți sunt aproape.
Astăzi mă doare plecarea lui. Mă doare ca plecarea unui prieten, ca dispariția unei bucăți din tinerețea mea și dintr-o lume a presei în care am crescut, am învățat și am crezut. O lume în care respectul nu se măsura în audiențe, iar valoarea unui jurnalist nu stătea în cât de tare striga, ci în cât adevăr și câtă demnitate încăpeau în ceea ce scria.
Presa din Maramureș este de astăzi mult mai săracă. Iar noi, cei care am avut privilegiul să-l cunoaștem, rămânem cu amintirile și cu durerea aceea tăcută pe care nu o poate alina niciun cuvânt, oricât de frumos ar fi scris.
Nicule, poate că acolo sus, când vei intra în redacție, băieții îți vor face loc la masa lor, îți vor întinde o cafea și te vor întreba, ca pe vremuri, ce mai e nou pe la noi.
Spune-le te rog că ne este dor de ei. De toți.
Și, dacă Bunul Dumnezeu vă îngăduie, mai aruncați din când în când câte o privire peste textele noastre. Mai îndreptați-ne câte o virgulă, mai iertați-ne câte o greșeală și mai trimiteți-ne puțin din înțelepciunea voastră.
Să-ți fie somnul liniștit, Nicu Teremtuș. Dumnezeu să te odihnească în pace și să te așeze în lumina Lui.
Iar dacă în ceruri există cu adevărat o redacție, sunt sigur că astăzi a primit un jurnalist de mare caracter.
Nouă, aici, ne vei lipsi. Tare.
Dan Cristian COARDĂ
sursa foto: Gazeta de Maramureș














