Editorial Maramureș Online
Vine iarna peste România, iar politica autohtonă pare preocupată să mute județele de pe o hartă pe alta. În timp ce oamenii își calculează cheltuielile pentru încălzire, privesc cu îngrijorare prețurile combustibililor și încearcă să înțeleagă cât îi va costa traiul în lunile următoare, în spațiul public se discută intens despre dispariția unor județe, despre noi centre administrative și despre o reformă care promite să schimbe România din temelii.
Numai că România a mai auzit promisiunea aceasta. De multe ori. De la prea multe guvernări și de la prea mulți politicieni care au descoperit nevoia de reformă exact în momentul în care le-a devenit convenabil să vorbească despre ea.
Să stabilim, de la început, un lucru. România are nevoie de reorganizare administrativă. Are nevoie de instituții mai eficiente, de mai puțină birocrație, de administrații capabile să se susțină financiar și de servicii publice care să nu transforme fiecare solicitare a cetățeanului într-o expediție printre ghișee. Nu există niciun motiv serios pentru care structuri administrative ineficiente ar trebui conservate la nesfârșit doar pentru că în jurul lor s-au construit funcții, influență și cariere politice.
Dar reforma adevărată începe acolo unde se termină interesul de partid. Iar aici lucrurile devin considerabil mai complicate.
Pentru că una este să reorganizezi administrația în beneficiul cetățeanului și cu totul altceva să redesenezi teritorii fără să explici cine va administra mai bine, cât se va economisi, ce servicii se vor îmbunătăți și cine va răspunde dacă rezultatul va fi un nou eșec.
Câte instituții vor dispărea cu adevărat? Câte funcții politice vor fi eliminate? Câte structuri inutile vor înceta să consume bani publici? Sau vom constata că, după schimbarea denumirilor și mutarea unor sedii, oamenii vor avea de parcurs distanțe mai mari pentru aceleași servicii, în vreme ce mecanismele de influență vor funcționa nestingherite?
Acestea sunt întrebările reformei. Nu câte județe putem colora diferit pe o hartă.
Între timp, agenda publică riscă să fie acaparată de zgomot. Discutăm despre granițe administrative ipotetice, în vreme ce problemele imediate ale populației sunt mult mai puțin spectaculoase. Factura la încălzire nu produce aceeași agitație politică precum posibilitatea dispariției unui județ. Nici prețul motorinei, nici povara cheltuielilor zilnice, nici nesiguranța economică a unei familii care încearcă să treacă peste iarnă.
Și, pentru ca tabloul să fie complet, avem și episodul blănurilor de la botezul din Timișoara, devenit subiect de controversă în jurul unor reprezentanți ai PSD. Nu vestimentația invitaților este, în sine, problema politică. Fiecare are dreptul să se îmbrace cum dorește și să participe la evenimente private. Problema apare atunci când imaginile luxului ostentativ se întâlnesc, în percepția publică, cu discursurile despre cumpătare, sacrificii și responsabilitate financiară.
Contrastul poate fi devastator pentru credibilitate. Mai ales când celor mulți li se vorbește despre economii, iar imaginile care domină spațiul public sugerează o lume politică în care grijile cotidiene par foarte îndepărtate.
Totuși, ar fi o greșeală să reducem discuția despre reformă la un scandal vestimentar sau la un partid. România nu a ajuns la actualele probleme administrative prin contribuția exclusivă a unei singure formațiuni politice. Sistemul a fost construit, întreținut și adaptat de mai multe guvernări. Iar responsabilitatea pentru schimbarea lui nu poate fi redusă la o competiție de declarații.
Există, apoi, o categorie politică pe care fiecare perioadă de reconfigurare o scoate din nou la suprafață. Oportuniștii. Personajele care își schimbă convingerile cu aceeași ușurință cu care își schimbă apartenența politică. Traseiștii care descoperă principii noi odată cu apariția unor oportunități noi. Oameni care, după suficiente mutări și adaptări, ajung să se prezinte drept repere de stabilitate și autoritate.
Unii au prins cheag politic. Au acumulat funcții, relații și vizibilitate. Iar experiența lor nu trebuie confundată automat cu meritul. Într-un sistem politic sănătos, consecvența și rezultatele ar trebui să valoreze mai mult decât capacitatea de a identifica, la momentul potrivit, următoarea structură de putere.
Tocmai de aceea, reforma administrativă ar trebui să fie și un examen al clasei politice. Nu doar al primăriilor mici, al județelor sau al instituțiilor considerate prea costisitoare. Dacă schimbăm harta, dar păstrăm intacte reflexele clientelare, recompensarea fidelității politice și distribuirea funcțiilor după apartenență, nu am reformat sistemul. I-am schimbat doar decorul.
Și ajungem, inevitabil, la Maramureș.
În ultimele zile, ipoteza unei reorganizări care ar putea modifica statutul administrativ al județului a alimentat controverse și reacții. Este firesc ca maramureșenii să dorească explicații. Este legitim să întrebe ce se va întâmpla cu instituțiile, cu investițiile, cu autonomia locală și cu accesul la servicii publice.
Dar de aici până la retorica dispariției Maramureșului este o distanță enormă.
Maramureșul nu poate fi șters din istorie printr-o lege administrativă. Nu dispare din memoria colectivă, din cultura României, din geografie sau din identitatea oamenilor care îi aparțin. Așa cum nici Bucovina nu a încetat să existe ca regiune istorică și culturală pentru că organizarea administrativă a statului nu îi reproduce întocmai numele și granițele.
Putem discuta serios despre statutul unui județ. Putem dezbate efectele unei eventuale comasări, pierderea unor competențe locale sau riscul îndepărtării deciziei administrative de cetățean. Sunt chestiuni reale, care merită argumente, studii și consultare publică.
Dar să transformi o posibilă modificare administrativă într-o amenințare existențială la adresa identității Maramureșului înseamnă să confunzi deliberat instituția cu locul, funcția cu istoria și granița birocratică cu apartenența culturală.
Maramureșul exista cu mult înaintea actualei organizări județene și va continua să existe indiferent de forma pe care o va avea administrația României.
Aici ar trebui să se oprească gargara politică și să înceapă discuția serioasă.
Pentru că oamenii nu au nevoie să li se spună, teatral, că cineva le salvează Maramureșul de pe hartă. Au nevoie să știe dacă vor avea spitale mai bune, drumuri funcționale, investiții, școli și instituții care să le respecte timpul și banii.
Nu identitatea Maramureșului trebuie salvată de reformă, ci interesul maramureșenilor trebuie apărat în cadrul oricărei reforme.
În definitiv, reorganizarea teritorială poate fi necesară și poate aduce beneficii reale. Dar numai dacă este construită transparent, pe criterii verificabile, prin consultarea comunităților și cu respectarea interesului public. În lipsa acestor condiții, orice proiect riscă să devină încă un exercițiu de redistribuire administrativă a puterii.
România nu are nevoie doar de o altă hartă. Are nevoie de o altă relație între cetățean și stat.
Iar celor care încearcă să transforme fiecare discuție administrativă într-o dramă identitară sau într-o ocazie de capitalizare politică merită să li se amintească un lucru simplu.
Nu toți confundăm un județ cu o identitate. Nu toți confundăm o funcție cu o competență. Și nu toți considerăm că schimbarea unei hărți echivalează cu schimbarea unui sistem.
Pentru că nu toți suntem proști. Politic vorbind.
Dan Cristian COARDĂ
