Alexandru Mărieș, împrumutat de Minaur Baia Mare până la finalul sezonului

1 minute de citit
- Publicitate -

A fost cedat până la finalul sezonului 2022-2023, Alexandru Mărieș, mijlocaș în vârstă de 21 de ani, la formația CSM Satu Mare.

Acordul a fost semnat pe jumătate de an, iar Alexandru Mărieș va evolua la clubul clasat pe locul 2 în Seria 10 a Ligii 3 până în vară.

Minaur Baia Mare a comunicat cedarea lui Mărieș abia luni, 23 ianuarie, dar în realitate mijlocașul a fost prezent sub comanda antrenorului Tibor Csik încă din 16 ianuarie.

Alexandru Mărieș a ajuns la Minaur în vara anului trecut, de la Universitatea Craiova. În trecut, el a mai jucat la Fotbal Comuna Recea, care l-a și vândut Craiovei în vara lui 2021 și la Poli Iași.

În prima parte a sezonului, la Minaur Baia Mare, fotbalistul a jucat în patru meciuri (76 de minute) și nu a reușit să marcheze vreun gol.

Minaur Baia Mare a mai confirmat și rezilierea contractelor cu trei jucători, fundașul central Gabriel Oiță, atacanții Kevin Bakare și Cassama Muacir.

Pe surse, s-ar mai afla pe picior de plecare portarul Raul Băilă, fundașul dreapta Marius Potcoavă și atacantul Ciprian Stanciu.

sursa foto: Minaur Baia Mare

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut