Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș organizează, în perioada 12-13 noiembrie 2026, cea de-a X-a ediție a conferinței anuale, intitulată „Rosturi și rostiri. Patrimoniul în actualitate”. Evenimentul reunește specialiști din România, Republica Moldova și Ungaria, care vor susține peste 50 de prezentări dedicate patrimoniului cultural și modalităților de conservare, valorificare și transmitere a acestuia.
Conferința este organizată cu participare internațională, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, Asociația Prietenii Muzeului de Etnografie Baia Mare, Facultatea de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca) și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare.
Ediția din acest an pune în discuție rolul patrimoniului în societatea contemporană, modul în care acesta este înțeles, valorificat, transmis și redat comunității.
Temele abordate vizează atât patrimoniul material, cât și pe cel imaterial, fiind incluse subiecte precum conservarea și protejarea arhitecturii vernaculare, meșteșugurile și obiceiurile tradiționale, gastronomia ca fapt cultural, muzica tradițională, educația muzeală, digitalizarea patrimoniului și utilizarea instrumentelor oferite de inteligența artificială.
Programul conferinței include și prezentări de carte, printre publicațiile prezentate numărându-se ultimul număr al Anuarului EthnoMarmația, publicație de specialitate a muzeului.
În prima zi, joi, 12 noiembrie, lucrările conferinței se vor desfășura la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare.
Vineri, 13 noiembrie, participanții sunt invitați la Muzeul Satului din Baia Mare, unde va avea loc workshopul „Fain în Sat”, dedicat punerii în valoare a patrimoniului cultural. Activitățile vor include un atelier de vopsit vegetal, proiecția filmului „Antropoflora” și o vizită ghidată la obiectivele restaurate în cadrul proiectului S.O.S. Muzeul Satului. Proiectul este finanțat de Ministerul Culturii prin programul Timbrul pentru monumente și cofinanțat de Consiliul Județean Maramureș.
Prin temele abordate și diversitatea participanților, conferința anuală reprezintă un punct de întâlnire pentru comunitatea științifică și muzeală, oferind un cadru de dialog între cercetarea etnografică, practicile muzeale și proiectele dedicate comunităților locale.
MaramuresOnline.ro















