Într-o lume în care oamenii se grăbesc să judece, să condamne și să uite, Sfântul Nectarie ne amintește că adevărata putere nu stă în a învinge pe cineva, ci în a rămâne bun atunci când viața îți oferă toate motivele să devii rău.
A cunoscut nedreptatea, umilința, singurătatea și boala. A fost îndepărtat, vorbit de rău și pus la încercare. Și totuși, nu a ales răzbunarea. A ales rugăciunea, iertarea și dragostea pentru oameni. Poate tocmai de aceea, la mai bine de un secol de la trecerea sa la cele veșnice, milioane de credincioși îl simt atât de aproape.
Sfântul Nectarie nu este doar un nume din calendarul ortodox. Pentru cei care își poartă suferința în tăcere, pentru bolnavii care așteaptă o veste bună, pentru părinții care se roagă lângă patul copiilor lor, el este un chip al speranței. Un sfânt către care se îndreaptă rugăciunile atunci când cuvintele obișnuite nu mai sunt suficiente.
Numit adesea vindecătorul celor bolnavi de cancer, Sfântul Nectarie este cinstit nu doar pentru minunile pe care credincioșii le mărturisesc, ci și pentru felul în care și-a trăit propria suferință. Cu demnitate, smerenie și o credință care nu a cerut niciodată aplauze.
Poate că aceasta este cea mai frumoasă lecție pe care ne-o lasă. Nu toate rănile se vindecă atunci când ne dorim. Nu toate rugăciunile primesc răspunsul pe care îl așteptăm. Dar niciun om nu ar trebui să fie lăsat singur în durerea lui.
Astăzi, 9 noiembrie, când Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, gândul nostru se îndreaptă mai ales către cei aflați în suferință. Către oamenii din spitale, către cei care se luptă cu boala și către familiile care își ascund lacrimile pentru a le putea dărui celor dragi un zâmbet.
Sfântul Nectarie ne amintește că sfințenia nu înseamnă o viață lipsită de durere, ci o inimă care nu încetează să iubească, nici măcar atunci când doare.
Și poate că, dincolo de orice minune, lumea noastră are astăzi nevoie tocmai de această putere.
De a rămâne oameni.
Dan Cristian COARDĂ
