Muzeul Satului din Baia Mare funcționează, începând de astăzi, după un nou program de vizitare, adaptat sezonului. Porțile muzeului în aer liber sunt deschise de luni până vineri între orele 08:00 și 16:00, iar în weekend între orele 09:00 și 16:00. Ultima intrare în muzeu, sâmbăta și duminica, este permisă la ora 15:30.
Reprezentanții Muzeului Satului Baia Mare explică schimbarea programului prin adaptarea la ritmul anotimpurilor, într-un spațiu dedicat păstrării și promovării patrimoniului tradițional.
„Ritmul satului se schimba odinioară după anotimpuri, iar acum ne adaptăm și noi orarul pentru a vă oferi cele mai frumoase momente în mijlocul gospodăriilor noastre tradiționale”, arată reprezentanții muzeului.
Vizitatorii sunt invitați să descopere casele tradiționale, elementele de lemn sculptate cu măiestrie și poveștile specifice zonelor etnografice ale județului Maramureș.
Muzeul își propune să ofere un spațiu de relaxare departe de agitația urbană, în care publicul să poată redescoperi rădăcinile, meșteșugurile și frumusețea patrimoniului local.
Programul de vizitare:
-
Luni – vineri: 08:00 – 16:00
-
Sâmbătă – duminică: 09:00 – 16:00
-
Ultima intrare în weekend: 15:30
MaramuresOnline.ro















