Maramureșul se află printre regiunile vizate de o informare meteorologică privind ploile moderate cantitativ, valabilă până vineri, 23 octombrie, la ora 10. Precipitațiile se vor extinde în regiune începând din noaptea de miercuri spre joi, iar în zonele montane din nordul Carpaților Orientali se pot acumula cantități însemnate de apă.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 21 octombrie, ora 10 – 23 octombrie, ora 10, ploile vor cuprinde treptat mai multe regiuni ale țării, inclusiv Maramureșul și Transilvania. Joi, 22 octombrie, va ploua în cea mai mare parte a țării.
Precipitațiile vor avea și caracter de aversă, iar izolat sunt posibile descărcări electrice și căderi de grindină.
În Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și nordul Carpaților Orientali, cantitățile de apă vor ajunge, în general, la 10–20 l/mp și, izolat, vor depăși 30–35 l/mp, atât prin acumulare, cât și în intervale scurte de timp.
Informarea vizează și intensificări ale vântului. Miercuri, rafalele vor afecta Banatul, Carpații Meridionali și Carpații de Curbură, iar joi, local, mai ales în estul, centrul și vestul țării. Vitezele vor fi, în general, de 40–50 km/h, iar pe crestele montane pot depăși 70 km/h.
MaramuresOnline.ro














