280 de voturi pentru un guvern care avea nevoie de 233. O majoritate suficientă pentru învestitură, dar nu neapărat și pentru liniștea care ar trebui să urmeze. Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament, iar România încheie, cel puțin instituțional, o perioadă lungă de incertitudine politică. Rămâne însă o întrebare mult mai importantă decât aritmetica parlamentară. Ce se întâmplă de mâine?
Rezultatul era previzibil. PNL și UDMR anunțaseră că vor susține învestirea noului Executiv, deși aleg să treacă în opoziție. Un compromis politic care poate fi înțeles prin nevoia de a depăși blocajul guvernamental, dar care va trebui explicat și justificat în fața propriilor alegători. Pentru că una este să votezi instalarea unui guvern și cu totul altceva să îi susții deciziile atunci când acestea devin nepopulare.
Din punctul meu de vedere, adevăratul examen al Cabinetului Niculescu nu începe cu votul de astăzi, ci cu primele decizii economice. România are nevoie, cât mai repede, de o rectificare bugetară. Nu de încă o rundă de declarații liniștitoare, ci de o evaluare serioasă a veniturilor, cheltuielilor și obligațiilor statului. După luni de incertitudine, administrațiile locale, instituțiile publice, mediul de afaceri și cetățenii au nevoie să știe pe ce se pot baza.
Urmează apoi bugetul pentru 2027, probabil unul dintre cele mai dificile teste ale acestui guvern. Ce priorități va avea? De unde vor veni banii? Ce investiții vor fi protejate și ce cheltuieli vor fi reduse? Cum va continua reforma statului și, mai ales, cine va suporta costurile?
Personal, sunt mult mai interesat de răspunsurile la aceste întrebări decât de discursurile rostite la tribuna Parlamentului.
Ce se va întâmpla cu TVA? Vor crește taxele și impozitele? Va apărea o nouă presiune fiscală asupra firmelor și a populației? Ce măsuri vor fi luate pentru a ține sub control costurile energiei și ale combustibililor? Cum va traversa România iarna care se apropie, într-un context internațional complicat și cu o economie care nu își permite prea multe experimente?
Sunt întrebări legitime, nu simple teme de confruntare politică. Pentru români, stabilitatea guvernamentală nu înseamnă mare lucru dacă nu este însoțită de o minimă predictibilitate economică. Oamenii nu trăiesc din majorități parlamentare. Trăiesc din salarii, pensii și veniturile propriilor afaceri, plătesc facturi, rate, impozite și încearcă să își facă planuri de la o lună la alta.
Iar aici apare marea provocare pentru Luca Niculescu. Va reuși să conducă un guvern capabil să ia decizii coerente și să le explice public sau va deveni administratorul unui echilibru politic fragil, dependent permanent de negocieri și concesii?
PSD intră în această guvernare cu o responsabilitate considerabilă. Și, dacă tot vorbim despre un nou început, cred că social-democrații au ratat o oportunitate importantă. Aceea de a propune o echipă care să transmită, prin simpla sa componență, un semnal de înnoire.
Sunt convins că în PSD există oameni competenți, inclusiv din generațiile mai tinere, care ar fi putut primi responsabilități guvernamentale. Oameni cu experiență profesională, cu proiecte realizate, cu o imagine publică neafectată de controversele care au marcat partidul în ultimii ani.
În schimb, regăsim nume precum Marian Neacșu sau Daniel Zamfir. Nu contest aici dreptul lor de a ocupa funcții publice și nici nu formulez verdicte asupra competenței lor. Constat însă că, pentru o parte a electoratului, asemenea nominalizări vin cu un bagaj de imagine și cu întrebări privind responsabilitatea politică. Iar într-un moment în care încrederea în instituții trebuie reconstruită, imaginea și credibilitatea contează aproape la fel de mult ca experiența.
PSD ar fi avut ocazia să arate că a înțeles mesajele de nemulțumire transmise de societate. Să vină cu figuri noi, neasociate cu vechile controverse, cu explicații clare pentru fiecare nominalizare și cu un alt mod de a se raporta la funcția publică. Să lase în urmă simbolurile privilegiilor, de la celebrele cutii de pantofi până la discuțiile despre zboruri private, care au alimentat, pe bună dreptate, suspiciuni și neîncredere în relația dintre cetățeni și politicieni.
Nu știu dacă o asemenea schimbare ar fi garantat succesul guvernării. Dar cu siguranță ar fi transmis un mesaj diferit.
Există și o dimensiune locală a acestei ecuații politice.
În ultimele zile au circulat informații potrivit cărora Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, ar fi primit o propunere pentru a intra în noul guvern, pe care ar fi refuzat-o. Informația nu a fost confirmată oficial și, în lipsa unei confirmări directe, trebuie tratată ca atare.
Dacă scenariul este real, refuzul mi se pare explicabil din punct de vedere politic.
De ce ar părăsi Gabriel Zetea conducerea Consiliului Județean Maramureș pentru a intra într-un guvern care va avea de gestionat probabil unele dintre cele mai dificile decizii economice și administrative ale ultimilor ani?
La nivel județean, responsabilitățile sunt mari, dar și posibilitatea de a construi o imagine administrativă proprie este mai clară. Există proiecte locale, investiții, obiective concrete și o relație directă cu electoratul. În plus, atunci când finanțările întârzie sau anumite proiecte se blochează, administrația județeană poate invoca, uneori justificat, deciziile sau lipsa resurselor de la nivel central.
La București, lucrurile stau diferit. Ca ministru, devii parte a deciziilor, inclusiv a celor pe care publicul le va contesta. Nu mai poți transfera la fel de ușor responsabilitatea. Trebuie să răspunzi pentru ceea ce guvernul face, dar și pentru ceea ce nu reușește să facă.
Dintr-o asemenea perspectivă, rămânerea la conducerea Consiliului Județean Maramureș poate fi o alegere politică prudentă. Și, aș spune, una inteligentă pentru cineva care privește dincolo de următoarele câteva luni.
Nu trebuie însă să ignorăm dificultatea momentului. Noul guvern nu preia o Românie așezată, cu finanțe publice confortabile și un orizont internațional lipsit de riscuri. Reformele trebuie continuate, deficitul bugetar trebuie controlat, iar presiunea asupra cheltuielilor publice nu va dispărea prin simpla schimbare a premierului.
Mă îndoiesc că vom avea parte de o perioadă politică liniștită. Mai degrabă, mă aștept la luni complicate, cu negocieri dificile, tensiuni sociale și decizii care vor pune la încercare atât Guvernul, cât și partidele care i-au permis instalarea.
Și totuși, din această reconfigurare politică văd un posibil câștig.
Pentru prima dată după multă vreme, apele politice încep să se despartă mai limpede. PSD își asumă guvernarea dintr-o poziție de centru-stânga, partidele de dreapta și de centru-dreapta au spațiul de a construi o opoziție distinctă, iar formațiunile suveraniste își păstrează propriul culoar politic.
Desigur, votul acordat astăzi de PNL și UDMR arată că această separare nu este absolută. Nici nu ar trebui să fie. O democrație matură presupune și capacitatea de a susține punctual decizii necesare, chiar atunci când adversarii politici sunt cei care le propun.
Important este ca această delimitare să devină una de idei, politici publice și responsabilități, nu doar o redistribuire a locurilor în Parlament.
Mi-ar plăcea să văd o opoziție care nu se limitează la a contesta orice măsură guvernamentală, ci vine cu soluții, cu alternative bugetare și cu argumente. La fel cum mi-ar plăcea să văd o putere care nu transformă fiecare dificultate într-o explicație despre greșelile celor care au guvernat înainte.
Luca Niculescu are acum voturile necesare pentru a începe. Nu are însă un cec în alb din partea societății. Nici PSD, nici partidele care au sprijinit învestirea nu vor putea evita la nesfârșit judecata publică asupra rezultatelor.
Pentru că, în cele din urmă, nu numărul voturilor de astăzi va defini acest guvern, ci deciziile de mâine.
Iar dacă peste câteva luni vom discuta în continuare despre aceleași probleme, despre taxe mai mari, reforme amânate, investiții blocate și responsabilități pasate de la un partid la altul, atunci cele 270 de voturi nu vor fi reprezentat decât o soluție parlamentară temporară.
România are din nou un guvern. Rămâne de văzut dacă va avea și o direcție.
Și, mai ales, cât ne va costa această direcție.
Dan Cristian COARDĂ
sursa foto: Facebook/Luca Niculescu
