Pas cu pas se face un drum…. Încet, discret, cu răbdare. Pas cu pas se educă un om. Mult mai încet, mult mai discret, cu mult mai multă răbdare. Pentru ca educația să poată duce acolo unde trebuie (e-ducație), e nevoie de o ducere pe drum, spre o țintă anevoioasă, de zeci de ani, către ducatul cărții. Un om educat e un om care face parte din ducatul învățăturii, care, la rândul ei, este o parte din regatul științei. Pasul spre învățătură trebuie să fie unul temeinic, pus solid, începând cu litera a, să fie a-păsat. Doar păsărea și apăsarea pot duce pașii pe drumul cel bun, con-ducându-i către lumină. Oamenii sunt clipa ce trece prin poarta existenței, o spune admirabil Nichita, iar păsarea noastră în timpul clipei ce se scurge prin clepsidra existenței este esențială pentru o victorie existențială.
A apăsa pe o rană care sângerează înseamnă a opri irosirea vieții, a o lăsa în nepăsare este o revoltă împotriva existenței. A-ți păsa de cineva – sau de ceva -, a face un pas către cineva – sau către ceva – înseamnă a iubi. Pașii pe care îi facem zilnic în drumul nostru scurt prin poarta existenței sunt dovada iubirii de semeni. Sau de semne. De semnele de sus. Pe semne. Altfel, nu am fi capabili de iubire.
A nu opri rana celuilalt este o nepăsare care ne elimină din drumul nostru către cELălalt, către o ne-ducere spre ducatul educației, către o reducere a statutului de ființă educată. Astfel, nu vom mai trece prin poarta existenței, ci prin toarta rezistenței. Cei cărora nu le pasă de rana celor din jur vor intra deformați într-o lume unde pașii nu duc la e-ducație, ci reduc la negație. Și, pas cu pas, al nepăsării drum devine fum și scrum.
Mihai PĂTRAȘCU
