Consiliul Local Baia Mare a aprobat participarea municipiului, prin Direcția de Asistență Socială, în calitate de partener, într-un proiect național destinat sprijinirii familiilor monoparentale vulnerabile. Componenta aferentă municipiului are o valoare estimată de peste 15,7 milioane de lei și prevede amenajarea unui centru de resurse multifuncțional pe strada Hortensiei.
Proiectul „Măsuri integrate de sprijin pentru familiile monoparentale vulnerabile din România!” este finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, iar liderul de parteneriat este Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Potrivit hotărârii aprobate de Consiliul Local Baia Mare, valoarea totală estimată a componentei gestionate de Direcția de Asistență Socială Baia Mare este de 15.744.300 de lei, inclusiv TVA. Din această sumă, 15.429.414 lei reprezintă finanțare eligibilă nerambursabilă, iar contribuția de la bugetul local este de 314.886 de lei, echivalentul a 2% din valoarea eligibilă a proiectului.
Un element important al proiectului îl reprezintă amenajarea unui centru de resurse și multifuncțional pentru management de caz, destinat desfășurării activităților de sprijin pentru familiile monoparentale vulnerabile.
În acest scop, municipalitatea va pune la dispoziția proiectului un imobil situat pe strada Hortensiei, împreună cu terenul aferent.
Clădirea urmează să fie amenajată, reabilitată, modernizată și dotată, după caz, pentru a putea găzdui activitățile prevăzute în proiect. Lucrările și dotările vor fi realizate din fonduri nerambursabile, prin componenta financiară a Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR), în limita bugetului aprobat.
Hotărârea prevede și acoperirea din fonduri proprii a cheltuielilor neeligibile, precum și a eventualelor costuri suplimentare necesare îndeplinirii obiectivelor proiectului, în limitele aprobărilor bugetare și ale obligațiilor asumate.
De asemenea, Direcția de Asistență Socială Baia Mare va trebui să asigure continuitatea serviciilor furnizate prin proiect pentru o perioadă de cel puțin șase luni după încheierea acestuia.
Implementarea proiectului va reveni Direcției de Asistență Socială Baia Mare, în condițiile stabilite prin acordul de parteneriat și documentele de finanțare.
MaramuresOnline.ro















