Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș anunță noi clarificări privind procedura de soluționare a contestațiilor împotriva certificatelor de încadrare în grad de handicap pentru adulți. Modificările sunt prevăzute de Ordinul nr. 784/2026, intrat în vigoare la 4 septembrie 2026.
Noile prevederi stabilesc mai clar modul de analizare a contestațiilor, diferențele dintre contestarea certificatului și reevaluarea persoanei, precum și documentele necesare pentru depunerea dosarului.
Potrivit regulamentului, dacă în urma analizării documentelor Comisia superioară constată că încadrarea inițială este mai favorabilă decât cea rezultată din aplicarea criteriilor medico-psihosociale, gradul de handicap nu poate fi modificat în defavoarea persoanei în cadrul aceleiași proceduri de contestare.
O eventuală reevaluare poate fi dispusă separat, în condițiile prevăzute de lege. Cele două proceduri sunt distincte.
Contestația se depune la secretariatul comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap care a emis certificatul contestat. Comisia superioară analizează documentele și informațiile care au stat la baza evaluării inițiale.
Documentele care atestă modificări ale situației persoanei, apărute după emiterea certificatului, nu pot fundamenta modificarea încadrării în grad de handicap în cadrul aceleiași proceduri de contestare.
În cazul în care contestația este depusă sau susținută prin reprezentant legal, reprezentant convențional ori persoană împuternicită, dosarul trebuie să conțină și documentul care dovedește această calitate sau împuternicirea, după caz.
Dacă documentul justificativ lipsește, acesta trebuie completat în termen de cinci zile lucrătoare de la comunicarea solicitării. În caz contrar, contestația poate fi respinsă ca inadmisibilă.
Regulamentul prevede și obligația specialiștilor de a informa și îndruma persoanele ale căror contestații au fost respinse către alte servicii de sprijin disponibile, în funcție de nevoile individuale și de prevederile legale.
DGASPC Maramureș subliniază că Ordinul nr. 784/2026 nu elimină procedura de reevaluare și nu modifică termenul legal de contestare. Persoanele interesate sunt sfătuite să respecte termenele aplicabile și să verifice dacă dosarul conține toate documentele necesare.
Unde pot fi solicitate informații
Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Maramureș poate fi contactată la următoarele date:
- Adresă: Baia Mare, str. Victor Babeș nr. 54
- Telefon: 0262.217.009, tasta 3
- E-mail: comisieadulti@dgaspcmm.ro
Modificările sunt prevăzute de Ordinul nr. 784/2026 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 4 septembrie 2026.
MaramuresOnline.ro















