Masacrul de la Moisei, unul dintre cele mai tragice episoade din istoria Maramureșului în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a avut loc în 14 octombrie 1944. În două case de lemn de la marginea comunei, 29 de români au fost uciși de militari maghiari aflați în retragere. Victimele erau deținuți în lagăre de muncă și fuseseră acuzați de atitudini considerate ostile autorităților maghiare.
Contextul masacrului a fost creat de evenimentele din 1940, când, în urma Dictatului de la Viena din 30 august, nord-vestul Transilvaniei a intrat sub administrație maghiară. Întregul Maramureș a fost atunci alipit Ungariei, iar comuna Moisei s-a numărat printre localitățile românești care au trecut sub noua administrație în septembrie 1940.
În 23 august 1944, România a întors armele împotriva Germaniei naziste și s-a alăturat Aliaților. Armata română, împreună cu trupele sovietice, a participat la operațiunile militare pentru eliberarea Transilvaniei de Nord. La începutul lunii octombrie, frontul înainta în interiorul Ardealului, iar schimbările de pe câmpul de luptă au influențat și situația deținuților români încadrați în formațiuni de muncă obligatorie.
Deținuți acuzați de „trădare de patrie”
Cei mai mulți dintre românii încorporați în unități de muncă obligatorie au încercat să dezerteze odată cu apropierea frontului, pentru a ajunge în localitățile de origine. Unii au reușit să scape, în timp ce alții au fost prinși de jandarmii maghiari și duși în lagăre improvizate.
Printre cei capturați s-au aflat și românii care aveau să fie uciși la Moisei. Aceștia erau internați în lagărele de muncă din Vișeu de Sus, fiind acuzați de „trădare de patrie”, de manifestări de patriotism românesc sau de presupuse legături cu partizanii.
Înainte de masacru, deținuții au fost ținuți într-un lagăr improvizat în casa unui evreu transilvănean deportat de autoritățile naziste. În 14 octombrie 1944, militarii maghiari i-au urcat într-un camion și i-au transportat la Moisei, localitate din care populația fusese evacuată.
29 de victime și doi supraviețuitori
În jurul orei 15.00, prizonierii au fost duși în două case de lemn situate la periferia comunei, pe drumul principal spre Borșa. 12 dintre ei au fost închiși într-una dintre locuințe și împușcați de soldații maghiari, care au tras prin ușă și ferestre. Execuțiile au continuat și în cazul celorlalți prizonieri.
Bilanțul masacrului a fost de 29 de români uciși. Dintre cele 31 de victime identificate, doi au supraviețuit: Vasile Petean, originar din comuna Pălatca, județul Cluj, și Vasile Ivașcu, despre care relatările istorice consemnează că a suferit ulterior tulburări psihice grave.
Victimele proveneau din mai multe zone ale Transilvaniei. 24 erau originare din județul Mureș, trei din județul Cluj și patru din Maramureș.
În aceeași noapte, militarii maghiari au incendiat localitatea, aproximativ 300 de case fiind mistuite de flăcări. Cadavrele victimelor au fost îngropate abia după aproximativ două săptămâni, când localnicii s-au întors la gospodăriile lor.
Deasupra gropii comune a fost ridicată inițial o troiță de lemn, înlocuită ulterior cu un obelisc din piatră, în memoria celor uciși.
Casele memoriale și monumentul dedicat victimelor
În 1983, cele două case în care au fost comise crimele au fost transformate în case memoriale, deschise publicului. În apropiere a fost amenajat și un ansamblu memorial dedicat victimelor masacrului.
Monumentul, realizat de sculptorul maramureșean Vida Gheza, cuprinde 12 figuri de piatră: două reprezentări ale unor chipuri omenești și zece măști inspirate din tradiția maramureșeană.
Astăzi, Memorialul de la Moisei păstrează vie amintirea celor 29 de români uciși în 14 octombrie 1944 și rămâne un reper al memoriei istorice din Maramureș, evocând suferințele populației civile în anii celui de-Al Doilea Război Mondial.
