Consiliul Local Vișeu de Sus a aprobat contractarea serviciilor unui medic veterinar de liberă practică pentru asigurarea permanenței și a intervențiilor imediate în vederea prevenirii și combaterii atacurilor exemplarelor de urs brun.
Potrivit hotărârii vor fi contractate servicii veterinare de specialitate necesare intervențiilor, care pot include tranchilizarea, marcarea, relocarea, extragerea prin eutanasiere și manipularea animalelor, în funcție de situație și cu respectarea cadrului legal în vigoare.
Costurile pentru asigurarea serviciului de permanență, precum și cele aferente intervențiilor efectiv realizate, vor fi suportate inițial din bugetul local, în limita tarifelor prevăzute de legislație și a creditelor bugetare aprobate.
Totodată, administrația locală va face demersurile necesare pentru recuperarea sau decontarea cheltuielilor eligibile prin intermediul Gărzii Forestiere competente, în condițiile stabilite de legislația aplicabilă.
Hotărârea prevede și efectuarea procedurilor administrative și de achiziție publică necesare pentru încheierea și derularea contractului.
De asemenea, va fi încheiat un contract de prestări servicii pentru permanență și intervenție imediată cu gestionarul fondului cinegetic de pe raza orașului Vișeu de Sus, conform modelului prevăzut în O.U.G. nr. 81/2021.
MaramuresOnline.ro















