Festivalul „Ethnologica Film Fest” și-a desemnat câștigătorii. Revista „Memoria Ethnologica” a ajuns la numărul 100

4 minute de citit
- Publicitate -

A treia ediție a Festivalului Național „Ethnologica Film fest” organizat în perioada 6-7 octombrie de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș,  în parteneriat cu C.J. Maramureș și Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare, a avut un adevărat succes.

Filme de calitate, emoții, bucurie, talent, cultură tradițională, muzică bună, oferită de orchestra Școlii Populare de Artă, condusă de dirijor Vasile Cordea, oameni faini și talentați! Un adevărat regal în „Aula Magna” a Centrului Universitar Nord din Baia Mare!

Juriul a avut o misiune dificilă de a selecta și a premia cele mai reușite și mai reprezentative filme înscrise la festival. Membrii juriului au fost: conf. univ. dr. Delia Suiogan, președinta juriului, cercet. științific dr. Smaranda Mureșan, manager drd. Iuliu Praja.

Premianții acestei ediții sunt:

Marele Premiu – Ovidiu Bob, „Coborârea oilor din munte”;
Premiul I – Daniel Radu Pop, „Ceterașii din Maramureș”;
Premiul II – Sorin Sabău, „Meșterii olari din Târnăvița”;
Premiul III – Andrei Cosmin Rotaru, „Rădăcini și aripi”;
Mențiune – Irina Apan, „Taina pieptarului”;
Mențiune – Valeru Ciurea, „Brâncuși, esențe concrete”;
Mențiune – Alexandrina Ileana Dediu, „Țesutul – meșteșugul care a învins timpul”;
Premiul Publicului – Alexandrina Ileana Dediu, „Țesutul – meșteșugul care a învins timpul”;
Prezentatoarea acestui festival a fost Codruța Lupșe.

„În cadrul festivalului, alături de prietenii dragi ai revistei, am avut bucuria și onoarea de a lansa numărul omagial 100 al revistei noastre „Memoria Ethnologica” și 25 de ani de existență neîntreruptă a acesteia! Au luat cuvântul manager Lucian Iluț, redactor – șef drd. Corina Isabella Csiszár, conf. univ. dr. Delia Suiogan, manager Monica Mare, dr. Anamaria Iuga, etnolog Janeta Ciocan, manager Dana Buzura Gagniuc, cercet. științific Smaranda Mureșan, manager Iuliu Praja, manager Ileana Matus, drd. Ileana Nemeș, muzeograf Alexandrina Dediu, poetul Nicolae Scheianu.

Emblematică pentru deschiderea culturală pe care o propune, Memoria Ethnologica a însumat în paginile ei cercetări, articole și colecții de folclor a sute de autori români și străini de pretutindeni, revista înscriindu-se în amplul efort de conectare la valorile spirituale universale. Într-o lume obsedată de rapiditate, eficiență, lucruri facile și informații superficiale, această revistă își rezervă privilegiul de a analiza în profunzime fenomenul cultural etnologic și antropologic românesc și internațional.

În 2001, la primul ei număr, revista a pornit de la tradiție pe care și-o păstrează și azi, dar între timp a devenit o lucrare de studii culturale, în concordanță cu lumea contemporană, un document științific bine catalogat, atât în țară, cât și în străinătate. Revista a creat punți între generații, punți între trecut și prezent, între autori și cititori, punți între oameni. Lucrările de ieri vor deveni memoria noastră culturală de mâine.

În cele 100 de numere, Memoria Ethnologica s-a apropiat cu respect, atenție și curiozitate științifică de acest important, complex și interesant simbol al societății: ființa umană. Și o va face în continuare. La mulți ani, Memoria Ethnologica!
Vă așteptăm cu drag și la următoarele noastre ediții!”, a spus drd. Corina Isabella Csiszar de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan”.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut