Copiii de la Grădinița „Otilia Cazimir” au descoperit arta băimăreană

1 minute de citit
- Publicitate -

Muzeul Judetean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» a primit vizita copiilor de la Grădinița „Otilia Cazimir”, în cadrul proiectului educațional „Călător prin orașul meu”, coordonat de Alina Gherghel.

Prin această vizită, cei mici au avut ocazia să descopere, chiar în spațiul muzeului, povestea Școlii de pictură de la Baia Mare și o parte din patrimoniul artistic al orașului în care trăiesc.

„Dincolo de culoare și pensulă, istoria artei băimărene vorbește despre oameni, generații, continuitate și despre o tradiție artistică începută în urmă cu 130 de ani și dusă mai departe până astăzi.

Astfel de întâlniri transformă muzeul într-un spațiu al descoperirii și apropie copiii, încă de la cele mai mici vârste, de istoria, cultura și identitatea orașului lor.

Ne bucurăm să fim parte din proiecte educaționale care aduc învățarea mai aproape de patrimoniu și îi încurajează pe cei mici să privească orașul cu mai multă curiozitate”, arată Muzeul Județean de Artă.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut