Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare a dobândit statutul de unitate de învățământ-pilot, după aprobarea proiectului de pilotare propus de instituție. Statutul a fost acordat în baza Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5.557 din 31 august 2026.
Programul-pilot va fi destinat elevilor de clasa a XII-a și se va aplica în ultimele două module ale anului școlar. Proiectul urmărește adaptarea activității școlare la nevoile elevilor aflați în etapa finală a liceului, cu accent pe pregătirea pentru examenul de bacalaureat și pentru admiterea în învățământul superior.
În cadrul programului, elevii vor avea trei zile pe săptămână de activitate didactică față în față, la școală, cu accent pe disciplinele relevante pentru examene. Celelalte două zile vor fi dedicate activității online asincrone, prin intermediul platformelor educaționale utilizate de colegiu.
Elevii vor primi materiale și sarcini de lucru, termene și feedback din partea profesorilor, având totodată mai mult timp pentru pregătire individuală, aprofundarea materiei și consolidarea competențelor necesare pentru parcursul academic.
„Prin acest proiect, ne propunem să îi sprijinim pe elevii noștri să își organizeze mai eficient timpul, să își consolideze pregătirea pentru bacalaureat și admitere și să își dezvolte autonomia în învățare”, declară reprezentanții Colegiului Național „Vasile Lucaciu”.
Proiectul prevede și utilizarea unor forme complementare de evaluare, precum portofoliul educațional, proiectele interdisciplinare, autoevaluarea și evaluarea între colegi. Acestea nu vor înlocui evaluările și notarea prevăzute de regulamentele școlare.
Reprezentanții colegiului consideră că noul statut oferă elevilor de clasa a XII-a un cadru mai flexibil pentru pregătirea examenelor și pentru tranziția către învățământul superior.
MaramuresOnline.ro















