Primăria Municipiului Baia Mare a lansat procedura de achiziție publică pentru serviciile de proiectare și asistență tehnică necesare modernizării tronsonului din Bulevardul Unirii cuprins între intersecțiile cu Bulevardul Traian și strada Vasile Alecsandri.
Contractul prevede elaborarea documentațiilor pentru fazele DALI, DTAC și PT, precum și asigurarea asistenței tehnice pe durata executării lucrărilor. Investiția urmează să fie finanțată din fonduri nerambursabile prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, la care se va adăuga contribuția proprie a Municipiului Baia Mare.
Proiectul vizează transformarea tronsonului într-un coridor modern de mobilitate urbană, destinat atât șoferilor, cât și pietonilor, bicicliștilor și utilizatorilor transportului public.
Printre lucrările propuse se numără amenajarea unei benzi dedicate transportului public, modernizarea carosabilului și realizarea unei piste pentru biciclete. Vor fi modernizate și trotuarele, care urmează să fie aduse la o stare conformă cu normele privind accesibilitatea.
Planul include și reorganizarea circulației și a intersecțiilor, modernizarea spațiilor publice și a iluminatului public, precum și introducerea în subteran a rețelelor electrice și de telecomunicații.
Totodată, sunt prevăzute lucrări pentru relocarea și protejarea utilităților afectate, corelarea cu rețelele edilitare existente și cu investițiile realizate deja în zonă, realizarea marcajelor și a semnalizării rutiere, amenajarea spațiilor verzi și instalarea mobilierului urban.
Valoarea estimată a achiziției pentru serviciile de proiectare și asistență tehnică este de 1.374.250 de lei, fără TVA. Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 27 octombrie 2026.
MaramuresOnline.ro















