Luni, 21 septembrie, Centrul de Zi pentru Vârstnici Baia Mare a găzduit o întâlnire cu tema: „Prof. Acad. Gabriel Ștrempel – Un omagiu adus unei personalități de seamă a culturii române, la împlinirea unui secol de la naștere”.
Evenimentul a fost moderat de Maria Gârbe, bibliotecar pensionar și coordonatoare a zilelor culturale din cadrul Centrului, care a deschis manifestarea cu o scurtă retrospectivă a calendarului istoric și cultural al acestei săptămâni.
„Despre personalitatea complexă a acad. Gabriel Ștrempel și moștenirea sa culturală au vorbit Elena Ștreang, bibliotecar la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” și prof. Pamfil Bilțiu, care a împărtășit celor prezenți întâlnirile memorabile cu cel omagiat.
De asemenea, dna. Monica Cuceu, nepoata academicianului, a oferit o perspectivă emoționantă asupra omului din spatele titlurilor: modestie, dedicare, credință și o memorie remarcabilă.
Gabriel Ștrempel rămâne în memoria noastră ca un model de noblețe sufletească, un mentor generos și un spirit cald. Întâlnirea de ieri a fost o mărturisire a faptului că ne prețuim reperele, căci oameni ca Gabriel Ștrempel sunt rădăcinile care ne țin neamul legat de pământ și de istorie. Participanții au avut ocazia să răsfoiască și o parte din cărțile autorului”, arată Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”.
















