Prima întâlnire din acest an școlar a Comisiei metodice a profesorilor itineranți și de sprijin din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș a reunit profesioniști implicați în sprijinirea copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES).
La întâlnire au fost prezenți, fizic și online, cei 31 de profesori itineranți și de sprijin care fac parte din Compartimentul de servicii educaționale specializate (CSES) din cadrul CJRAE Maramureș.
În cadrul reuniunii au fost prezentate noutăți, au fost schimbate idei și au fost împărtășite metode de bune practici din alte țări, cu scopul adaptării tehnicilor și instrumentelor de lucru la standarde europene.
Reprezentanții CJRAE Maramureș atrag atenția însă asupra numărului redus de profesori raportat la nevoile existente în județ. Tot mai mulți copii cu CES sunt integrați în școlile de masă și au nevoie de sprijin specializat pentru a progresa.
„O echipă de profesioniști, de oameni dedicați, dar numeric mult prea puțini pentru a acoperi nevoile județului nostru. Copiii cu CES din școlile de masă sunt o realitate ce nu mai poate fi ignorată. Ei au nevoie de sprijin pentru a progresa”, arată CJRAE Maramureș.
Profesorii itineranți și de sprijin desfășoară activitatea direct în școli, alături de copiii cu cerințe educaționale speciale, contribuind la integrarea și progresul acestora prin răbdare, empatie și profesionalism.
MaramuresOnline.ro















