Proiectul privind construirea unor locuințe pentru tineri destinate închirierii în municipiul Sighetu Marmației a ajuns la o nouă etapă administrativă.
Miercuri, 16 septembrie, a avut loc ședința tehnică finală a Consiliului Tehnico-Economic al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în cadrul căreia au fost analizate documentațiile referitoare la aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției.
Obiectivul este intitulat „Locuințe pentru tineri, destinate închirierii, județul Maramureș, municipiul Sighetu Marmației, str. Făget, Zona Fuchs, nr. 6”.
Potrivit reprezentanților administrației locale, proiectul este destinat tinerilor și familiilor care își doresc o locuință în municipiul Sighetu Marmației.
Proiectul face parte din demersurile pentru dezvoltarea fondului locativ destinat tinerilor și răspunde unei nevoi existente la nivelul comunității.
MaramuresOnline.ro















