Vești bune pentru Salvamont Maramureș. Toți cei șapte colegi aspiranți admiși la Școala Națională Salvamont – Școala de Vară au trecut cu bine de probele scrisă și practică ale modulului medical.
Evaluările au fost susținute în fața unor specialiști din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) și ai Comisiei Medicale Salvamont.
„Avem 7 din 7! Toți cei șapte colegi ai noștri aspiranți au trecut cu bine proba scrisă și proba practică ale modulului medical. E un început bun și ne bucurăm pentru ei!”, au declarat reprezentanții Salvamont Maramureș.
Parcursul către atestarea ca salvatori montani este însă unul complex și presupune parcurgerea mai multor etape de pregătire și evaluare.
Zilele petrecute la Școala Națională Salvamont sunt intense, iar fiecare probă reprezintă un pas important în formarea viitorilor salvatori montani.
MaramuresOnline.ro















