Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare propune, în perioada 30 august – 4 septembrie 2026, o agendă culturală care reunește manifestări dedicate Limbii Române, lecturii și dialogului dintre generații. Programul cuprinde atât activități organizate în bibliotecă și la Filiala Traian, cât și participarea instituției băimărene la un eveniment aniversar desfășurat la Chișinău.
Prima manifestare este programată duminică, 30 august, de la ora 10.00, în cadrul activităților extramuros. În perioada 29 august – 2 septembrie, Filiala „Transilvania” a Bibliotecii Municipale „B. P. Hașdeu” din Chișinău sărbătorește 35 de ani de activitate, sub genericul „Biblioteca Transilvania – 35 de ani de lectură, dialog și inovație pentru comunitate”.
Dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, a fost invitat să participe la momentul aniversar, în calitate de personalitate care a susținut Biblioteca „Transilvania” încă de la fondarea acesteia. Prin sprijin profesional, viziune și donații de carte, Teodor Ardelean a contribuit la dezvoltarea unei instituții devenite un reper al dialogului cultural și biblioteconomic dintre România și Republica Moldova. Directorul bibliotecii băimărene va transmite un mesaj înregistrat de felicitare.
Programul aniversar de la Chișinău va cuprinde festivitatea solemnă din 30 august, mesaje și evocări despre istoria bibliotecii, Gala Recunoștinței și Excelenței, Salonul „Punte de carte între Chișinău și Cluj”, întâlniri cu scriitori, expoziții tematice și manifestări culturale consacrate patrimoniului comun.
Luni, 31 august, de la ora 13.00, Fondul Documentar al Academiei Române va găzdui conferința „Cultivarea limbii române – o perspectivă multidisciplinară”. Evenimentul este organizat cu prilejul Zilei Limbii Române și va fi susținut de prof. univ. dr. habil. Oliviu Felecan, cadru didactic al Facultății de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare al Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
Tot luni, de la ora 16.00, Filiala Traian îi invită pe iubitorii cărților la o nouă întâlnire a clubului de lectură. Participanții vor citi, vor discuta despre poveștile descoperite și își vor putea împărtăși impresiile, ideile și citatele preferate. Organizatorii le recomandă să aducă un caiet în care să își noteze experiențele de lectură. Activitatea este coordonată de bibliotecarele Ioana Dunca și Anamaria Pop.
Miercuri, 2 septembrie, de la ora 16.00, aceeași filială va găzdui un atelier de joacă prin care copiii și familiile sunt încurajați să renunțe pentru câteva ore la telefoane, tablete și calculatoare. Noul proiect își propune să creeze, printre cărți, un spațiu relaxant pentru joacă, lectură, învățare, socializare și prietenie. Atelierul va fi coordonat de bibliotecarele Ioana Dunca și Anamaria Pop.
Dan Cristian COARDĂ















