Personajele:
IUTKA SLEZINGER, la vreo treizeci de ani, roşcată, ciufulită şi grăsuţă
ASTRIDA ȘINDREȘTEAN, prietena ei și fostă colegă de şcoală generală şi post-liceală, brunetă, subțirică și rezervată
MĂRIE și ION, la vreo cincizeci de ani, patronii cafenelei cu terasă Ice Flame din centrul oraşului Medio-Monte
ION MELENDRE, alias „BUCSI” ALLENDE, la vreo patruzeci de ani, fante de provincie, amantul Iutkăi
Plouă în Medio-Monte dinspre Dealul Minelor. Iutka Slezinger, în drum spre piaţa de legume, ajunsă în dreptul primăriei, nemaisuportînd ploaia, intră la Ice Flame, adică la Mărie şi Ion. Interior de bar „americănesc”, muzică de ambianță. Pe peretele din fund, vitrina înspre stradă, prin care se întrevăd turnurile bisericii romano-catolice. Iutka îi salută pe patroni, apoi se aşază la masa unde prietena ei Astrida Şindreştean își bea deja cafeaua cu spatele spre ușă.
IUTKA: Bună, Astrida. Fac sport de dimineaţă, alerg, de-aia-s ciufulită. (Către Ion:) Adu-mi și mie o cafea, te rog. (Astrida nu zice nimic.) Părerea ta, că știu că ai caracter şi experienţă: tu crezi că, dacă alerg, scap de kilogramele-n plus?
ASTRIDA: Părerea mea e că tu nici nu eşti grasă, Iutka. Eşti cum trebuie să fii.
IUTKA: Încerc să fiu puternică… dar să facă dragoste şi apoi să mă facă-n toate felurile… adică imediat după… Ce respect să mai am eu faţă de mine însămi? Mai bine-mi dă o palmă, un pumn… (Oftează, strîngîndu-şi bucile pe scaunul lat care n-o tare încape.)
ASTRIDA: E strigător la cer.
IUTKA: Adică-s dată la o parte?
ASTRIDA: Adică-i o mîrlănie şi-un mîrlan.
IUTKA: Aşa-i. (Suspină:) Tu ai suflet, Astrida. Mereu l-am iertat. Nu treceau cinci minute şi eram la poarta lui. Ca şi căţeaua după… înţelegi?
ASTRIDA (repetă, sorbind din ceaşca de cafea): Strigător la cer.
IUTKA (șoptește ca pentru sine, privind prin vitrină): Plouă şi eu vreau să merg în piaţa de legume.
ASTRIDA: Eşti chiar dată la o parte?
IUTKA (protestînd): Da’ de unde? Prietenul ăsta al meu n-are nici casă şi nici masă, n-are nimic. Pentru el cumpăr legumele. (Suspinînd:) Ce să mai, îs o romantică, o sensibilă şi o domestică, Astrida.
ASTRIDA: La mine-i mai simplu, Iutka. Stau cu părinţii. Mama se strîmbă permanent. Acuma am venit la o cafea că ea face iar pe bolnava. Nora ei, cumnată-mea cum ar veni, e tare pricepută la făcut copii, are deja doi cu frate-meu.
IUTKA: Mulţumesc, Astrida, îmi face bine să te-ascult. De obicei, binele-i rar și prost răsplătit. Oare de ce-i aşa?
ASTRIDA: Eu cred că te-ai îndrăgostit, Iutka.
IUTKA: Cu siguranţă aşa-i. Ai dreptate. Numai așa poţi suporta tot, eşti ca oarbă, slută şi mută. Da’ poate-s turcă şi nu-nţeleg că nu mă vrea în viaţa lui. Mi-a tot demonstrat-o şi eu tot mă ţin de capul lui. Stă la frate-meu, îi îngrijeşte casa, i-i cumnat. Că Allende, aşa-i zice, îi frate cu cumnată-mea. Ieri au venit din Milano pentru botezul nepotului meu. Au venit acasă, dar o farfurie pentru mine n-a fost, Astrida. Dar nici n-am nevoie. Adică, s-o las pe cumnata asta a mea să-mi poarte mie de grijă? Zice c-o invidiez. N-am ce invidia, Astrida. Are doi copii, e măritată, eu n-am grijile ei. Am iubit. Iubesc, am ce-mbrăca, am unde sta, am ce mînca. Ce să invidiez? Măritată nu-s, nici nu mă grăbesc. Numai femeile deştepte nu fac iute pasul ăsta. Hahaha! E foarte greu să găseşti înţelegere din partea cuiva, azi.
ASTRIDA (către Ion): Încă o cafea, te rog. Cred că eşti tare-ndrăgostită, Iutka.
IUTKA: Au făcut botezul şi nici nu m-au chemat. Mama m-a făcut grasă.
ASTRIDA: Nu eşti. Adică, grasă, Iutka. Cum e mai bine, aşa arăți. (Scurtă pauză.) Şi eu mă simt singură. Am şi eu un frate însurat, are două fete. Nu dă nici un telefon de la el din Irlanda. Nimănui nu-i mai pasă de persoana altuia, înţelegi?
IUTKA: Și la tine e aproape ca la mine.
ASTRIDA: O să vină vremea cînd voi rămîne a nimănui, Iutka. Casa va fi goală. Sper să se-ndrăgostească careva de mine şi să facem o familie. S-avem vorbe bune între noi, s-avem alinare, și nici să nu mai avem prietene cu purtări false ori invidioase. Şi eu îs foarte domestică, Iutka, exact ca tine, şi foarte romantică. N-am decît de dăruit. Cînd te-ascult pe tine, parcă m-aud pe mine.
IUTKA: Ieri, la o prietenă, nu-ţi zic numele că o cunoşti, se discuta numai despre grase, vorbea răutatea din gloabele alea. Aşa că le-am lăsat şi-am plecat, că-s frumoasă şi deşteaptă şi de treabă.
ASTRIDA: Io zic să nu ne pierdem cu firea. Nu merită. (Își bea cafeaua dintr-o înghițitură.)
IUTKA: Să facem ce simţim, să nu ne fie frică de nimic, de ce să ne temem, că bine şi foarte bine ne va fi nouă. În sfîrşit, de ieri au venit ai mei din staţiune, de la Borsec. Mama şi tata. Mai bine rămîn eu cu mine în camera mea. Ei în gospodăria lor. Bine că-l am şi pe prietenu’ ăsta, pe Allende, Astrida. Sper, totuși, să mă iubească. La frate-meu şi la cumnată, însă, am avut o primire de căcat. Asta cred că m-a făcut așa tristă.
ASTRIDA: Să nu-ţi laşi prietenu’, pe Allende, că n-are viitor fără tine, Iutka.
IUTKA: Frate-meu zice că eu și Allende o s-ajungem boschetari. Ce cretin și nesimţit! E drept c-am fost umilită de Allende, Astrida, de prietenul meu, şi tot eu l-am sunat. De vineri nu l-am mai văzut şi azi e marţi. Mai bine să fiu eu bună, chiar dacă el mă face proastă şi fraieră.
ASTRIDA: Al meu, Iutka, cînd face din astea, zice că se simte rău. El greşeşte. Nu eu. Pe mine m-a făcut o singură dată proastă, ceea ce nu sînt. I-am spus: „Desideriu, cine vorbeşte aşa cu mine-i un dobitoc”. Mi-a spus: „Astrido, aşa-i dragostea”. I-am spus: „Eu nu jignesc, Desideriu, nu-mi stă-n caracter. Atotputernicul vede tot. În mîinile Lui e viaţa noastră”. Mi-a spus: „Aveţi dreptate, domnişoară Astrida”. Şi l-am iertat. Am mers la el, i-am arătat că-s doamnă. „Aşa-i iubirea nebună”, i-am spus.
IUTKA: Oamenii-s răi peste tot, Astrida. Chiar dacă-s fraţi. Păcat că-i aşa. Ce se va schimba în Medio-Monte pentru noi, tinerii şi tinerele de azi? N-avem nici un viitor. Vrei să-ţi cumperi o casă, nu se poate. Banul comandă peste tot. Al meu zice că-s nebună că vorbesc aşa. Dar tu mă-nţelegi. Să-ţi arăt (scoate din poşeta roşie o poză:) uite, am fost la relaxare în Gold Plaza. Îs ca o balenă frumoasă. Dar o balenă ucigaşă şi tristă de-atîta nepăsare. Îs tînără, sîntem încă tinere, Astrida. Pe-o bătrînă n-o mai ia nimeni în seamă. (Astrida ţine fotografia cu Iutka în lumina care vine de la bar. Priveşte. Tace.) Ce zici, Astrido?
ASTRIDA: Dacă eşti inimoasă, ai de suferit. Să știi că nu te-ai îngrăşat chiar deloc, Iutka. Aşa eşti tu. Şi-acuma vine unul să-ţi inducă creierul în eroare. Că ai fi grasă. Eu, de pildă, sînt frumoasă aşa cum sînt, nu contează decît părerea mea. Sănătoase să fim. Asta să ne fie singura grijă. Să nu ne lăsăm înjosite şi să-i mulţumim Atotputernicului că sîntem aşa cum sîntem. Doamne-ajută, Iutka!
IUTKA: Ai dreptate. Mulţumesc, Astrida. E treaba mea ce cred, stările mele sînt ale mele. Aşa sînt eu. Cine vrea să-nţeleagă, mă-nţelege. (Scurtă pauză.) Recunosc că am făcut şi greşeli. Dar eu nu mă fac de ruşine numai în ochii unuia rău intenţionat. Nu bag în seamă aşa ceva. Şi basta.
ASTRIDA: Eşti inteligentă şi ai caracter, asta se vedea încă de pe vremea cînd eram colege la şcoala post-liceală.
Ion Melendre, alias Allende, intră și el în cafenea, dar se grăbește să iasă de cum le zărește pe cele două fete. Iutka, așezată cu fața spre ușă, îi remarcă manevra.
IUTKA: Cuvintele ucid, Astrida, m-am gîndit să-i interzic lui Allende să mai vorbească. Să-l pun să latre. Exact ca un cîine. De parcă l-aş fi găsit pe stradă, abandonat, şi să-l duc din cînd în cînd la veterinar să-mi spună cîţi ani are. Aşa ar rămîne foarte inteligent şi mi-ar da și mie energie. I-aş spune Allende Bucsi şi l-aş purta cu mine-n lesă, prin Medio-Monte.
ASTRIDA: Exact, Iutka. Cuvintele ucid. Persoanele negative trebuie ignorate sau puse să latre.
IUTKA (către Ion): Încă o cafea, te rog, cu „lapte dublu”. (Către Astrida:) Mi-a trimis în laptop un film porno, cu virus. Nu l-am deschis. Nu-l deschid. Nu fac eu ce vrea Allende Bucsi. Mai bine-l pun să latre. Ce ştiu eu despre viruşii ăştia din laptop? Nimic. Sigur că era ceva erotic. Că aşa mi-a apărut pe ecran. Cu sex. N-a vrut să recunoască. Dar cine să mi-l trimită, dacă nu Allende? „Da’ cum o ajuns acest video la mine pe ecran, Allende?”, i-am spus. „Habar n-am”, mi-a răspuns. Atunci am fost amîndoi la Gold. Mi-ai văzut poza. „Nu te poți pune cu o balenă ucigaşă, Allende”. Şi i-am cumpărat un ham, din ăla pentru cîini. „Dacă tu nu ştii ce faci, poftim hamul şi pune-ţi-l pe bot, Allende”, aşa i-am spus, Astrido.
ASTRIDA (curioasă): Şi…?
IUTKA: N-a mai zis nimica. Şi-o luat hamul şi-o plecat. Cît tupeu! Dar, cum mă cunoşti, după cinci minute l-am și iertat. După alte cinci am fost la el la poartă. Nu merita. Da’ io, ca şi căţeaua, ţi-am mai spus, după el şi hamul lui. E strigător la cer. (După o scurtă pauză:) A intrat adineaori aici în bar şi cum m-a văzut cu tine a şi ieșit. Io am dat să mă ridic să plec, ca şi căţeaua după…, Astrida. Noroc cu tine!
ASTRIDA: Nu merită, Iutka. Ai făcut bine, pentru o îndrăgostită.
IUTKA: Pur şi simplu nepăsător, răutăcios. În loc să vină să mă pupe, să mă-ntîmpine cu căldură pe ploaia asta, ca un zero barat m-o privit şi-o plecat.
ASTRIDA: Şi-o să aibă tupeul să te sune, Iutka.
IUTKA: Nu mai vorbesc cu o asemenea brută. Făcînd numai bine, uite unde-am ajuns! Da’ cine se crede, acest Bucsi Allende?
ASTRIDA: Așa, așa să faci! Trebuie să fii puternică. (După o scurtă pauză:) L-am văzut şi eu, prin vitrină. Bucsi Allende zici că-l cheamă?
IUTKA: Nu. Aşa-i zic eu de cînd i-am dat hamul.
ASTRIDA: Era Melendre, Ion Melendre.
IUTKA: Da, exact! Îl cunoşti şi tu… Dar să faci dragoste cu el şi să te facă-n toate felurile şi după aia să facă tot el pe niznaiul! Îi cam ca un bolnav printre noi cele sănătoase, Astrida. Sau chiar îşi bate joc în ultimul hal de mine. Mai are tupeul să mă sune după ce m-a supărat. Să meargă la altele, Allende Bucsi ăsta.
ASTRIDA: Melendre Ion, ăsta.
IUTKA: Mă rog, alte femei care-s vagaboande cu pretenţii, o să-l înveţe ele minte. Chiar io să am parte de-aşa un tratament! E bolnav rău, săracu’.
ASTRIDA (completează): Sau chiar îşi bate joc, cum ai zis.
IUTKA: Cînd îs cu el, mă trimite-acasă, zice să-mi văd de viaţa mea, mă jigneşte, mă scuipă, apoi mă sună. (Cu revoltă:) Nu-s un obiect, aşa ceva nu-i normal, nu-i în regulă, aşa mi se pare mie. Nu mai accept aşa un comportament. Mă ia cînd şi cum vrea. Atîta poate el. Că de ce i-am dat două palme? Păi, dac-a vorbit aşa urît, ce să fac? Să stau şi să-l ascult? Normal că i-am tras două. Mi-au cedat nervii, Astrida. Da’ trece. Am fugit după ce i-am dat alea două palme. I-am zis: „Uite, mă Bucsi, meriţi să mă ţii minte. Să nu-ţi mai baţi joc de mine”. Ruşine! „Nu te consuma”, mi-am zis. Da’-ţi pică prost la suflet. Mai ales dacă ţii la Allende Bucsi, sau Melendre Ion, cum îi zici tu. Îl doare. Ce educaţie poate avea el? Cuvintele ce mi le-a adresat m-au jignit. De-aia-i mai bine să latre. Să aibă ham și să facă ham-ham. Şi are și patruzeci de ani… N-are rost să mă consum, să mă macin cu o asemenea brută, Astrida.
ASTRIDA: Cel ce dă dovadă de-aşa lipsă de creştere trebuie pedepsit. Te-a jignit, Iutka. N-are scrupule. Tu nu eşti demnă să te trateze ca pe-o cîrpă, eşti colega mea din post-liceală.
IUTKA: Şi-apoi vorbele urîte şi caracteru’ josnic.
ASTRIDA: Da, aşa-i. Dar tot eşti îndrăgostită, Iutka.
IUTKA (aruncă din nou o privire prin vitrină): Nu mai plouă. Mă duc în piaţa de legume, Astrida. Şi-apoi am de făcut de mîncare, pentru Allende Bucsi. Legume cu ciocănele de pui. Astea-i plac, astea i le fac. (Se ridică de la masă:) Pa, Astrida! (Către Mărie şi Ion:) Mulțumesc pentru cafele! (Iutka iese de la Ice Flame şi se pregăteşte să treacă drumul național, pe lîngă primărie, pînă în tîrgul sau piaţa de legume a oraşului.)
ASTRIDA (rămasă singură la masă, către Ion): Mai adu-mi o cafea, te rog. (Se sprijină în coate, ca să se poată gîndi în tihnă la prietena ei și la ea.)
Ieșind din nori, soarele în vitrină aruncă o punte între turnurile bisericii romano-catolice din Medio-Monte.