Restricții de circulație în Maramureș pentru autovehiculele de peste 7,5 tone din cauza caniculei

3 minute de citit
- Publicitate -

Miercuri, 5 august, în intervalul orar 12:00 – 20:00, autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t au circulația restricționată pe sectoarele de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din județele: Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin.

Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Roșu – val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat și deosebit de accentuat respectiv temperaturi extreme.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

Măsurile adoptate sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe rețeaua rutieră din județele afectate de codurile de caniculă, cu excepția:

  • transporturilor de persoane;
  • transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
  • vehiculelor care participă la intervenții în caz de forță majoră;
  • transporturilor funerare;
  • transporturilor poștale;
  • transporturilor de echipamente de prim ajutor;
  • transporturilor pentru distribuire de carburanți;
  • transporturilor de mărfuri sub temperatura controlată;
  • transporturilor pentru tractări vehicule avariate;
  • transporturilor pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
  • transporturilor cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
  • transporturilor apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare;
  • transporturilor produse provenite din exploatări agricole;
  • transporturilor militare implicate în exerciții multinaționale;
  • transporturilor rutiere în cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR);
  • transporturilor de produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuiți, produse de patiserie și de cofetărie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolată și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apa minerală).

De asemenea, în perioada restricțiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR SA, utilajele firmelor care desfășoară activități necesare derulării contractelor pentru construcția, modernizarea și întreținerea infrastructurii rutiere naționale (drumuri naționale, drumuri expres, autostrăzi).

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut