În 2 august, între orele 17:00 și 20:00, pe Câmpul Tineretului, programul „Baia Mare trăiește vara” găzduiește „Picnicul pentru Alăptare”.
Organizat de Teodora Petruș, Asociația DEIS și DAS Baia Mare, picnicul va aduce pe scenă patru speakeri care își propun să ofere răspunsuri clare într-un subiect în jurul căruia există încă multe mituri și informații contradictorii.
Cei mici vor avea parte de activități adaptate vârstei lor:
Kinder FEST – grupa Baby, 0-2 ani
Căsuța Bonei – copii de peste 2 ani
Animații pentru copii Baia Mare – Iuly – copii de peste 5 ani
Happy Hoppa Events – pictură pe față și modelaj de baloane, în seara de 2 august
Programul va fi completat de ateliere de pictură, olărit și slime, oferite de Asociația NOD, precum și de activități sportive: tenis de masă, volei, baschet și badminton.
„Hidratarea gratuită a participanților va fi asigurată de colegii noștri de la Direcția de Asistență Socială Baia Mare.
Cei care doresc să se bucure de picnic pot prelua gratuit o pătură de la pavilionul Municipiului Baia Mare, în limita stocului disponibil. Vă rugăm să o returnați în același loc la final, pentru a putea fi folosită și la următoarele evenimente”, precizează Municipiul Baia Mare.















