Valentin Ghionea este noul coordonator al loturilor naţionale de juniori şi tineret ale României

3 minute de citit
- Publicitate -

Valentin Ghionea (38 de ani), care activează la formaţia CS Dinamo Bucureşti (fost și la Minaur) este noul coordonator al loturilor naţionale de juniori şi tineret ale României, a anunţat într-o conferinţă de presă preşedintele Federaţiei Română de Handbal, Constantin Din.

Vali Ghionea a declarat la rândul său că pregăteşte un proiect pentru ca echipele naţionale ale României să progreseze cât mai repede.

„Mulţumesc conducerii federaţiei pentru această ofertă, e un semn al aprecierii pentru toată cariera mea şi pentru ce am făcut eu pentru handbalul românesc. Eu sper să reuşim să ducem la cale un proiect pe care îl pregătim pentru a putea progresa cu echipele naţionale.

Dorim să facem asta cât mai repede pentru că suntem presaţi de timp, de rezultate. Eu cred că dacă vom munci aşa cum trebuie şi vom pune la punct unele lucruri vom progresa foarte repede”, a declarat noul coordonator al loturilor naţionale de juniori şi tineret ale României.

Va fi practic liantul dintre prima reprezentativă şi celelalte echipe naţionale, spune președintele FRH.

„Valentin Ghionea este încă jucător activ la Dinamo, echipă cu care are şanse mari să se califice în fazele superioare ale Ligii Campionilor.

Dar când îşi va încheia contractul cu Dinamo ne va da o mână de ajutor să ne atingem obiectivele la nivel de echipe naţionale. Eu am foarte mare încredere în Vali Ghionea şi cred că vom face lucruri bune împreună.

El cunoaşte foarte bine handbalul mondial şi european, cunoaşte foarte bine modelul introdus de Xavi Pascual la Dinamo şi în cadrul echipei naţionale. Vali Ghionea va fi practic liantul dintre prima reprezentativă şi celelalte echipe naţionale.

Ca funcţie, va fi încadrat ca un coordonator al loturilor naţionale de juniori şi tineret la masculin şi poate ulterior şi la feminin.

Pentru început va fi doar pe partea masculină a loturilor naţionale, unde deja a început să transmită din cunoştinţele lui. A urmărit şi evaluat loturile naţionale de juniori şi tineret la câteva acţiuni şi împreună am tras concluzia că putem face lucruri bune pentru handbal”, a spus Din.

„Visul meu este să fac în handbal o academie după modelul celei făcute de Gheorghe Hagi, în fotbal. Ceea e a făcut Hagi la Constanța este absolut fantastic. Către asta tind și eu”, a mai spus Valentin Ghionea.

- Publicitate -
TAGGED: ,
Share this Article
Sari la conținut