Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Baia Mare a anunțat noi întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică în municipiul Sighetu Marmației, în vederea efectuării unor lucrări la rețeaua de distribuție.
Prima întrerupere este programată pentru miercuri, 29 iulie 2026, în intervalul orar 09:00 – 13:00, și va afecta cartierul Unirii, la blocurile 1, 2, 3, 4, 32, 34 și 36.
O a doua întrerupere va avea loc sâmbătă, 1 august 2026, tot în intervalul 09:00 – 13:00. Alimentarea cu energie electrică va fi sistată pe strada Dragoș Vodă, de la intersecția cu strada George Coșbuc până la sediul Poliției de Frontieră, precum și în cartierul Alexandru Ivasiuc (parțial), pe strada Alexandru Ivasiuc, la numerele 45–77.
De asemenea, vor fi afectate Căminul de Copii, Serviciul de Evidență a Populației și Poliția Locală.
Reprezentanții Distribuție Energie Electrică România recomandă consumatorilor din zonele vizate să ia măsurile necesare pentru a reduce disconfortul cauzat de întreruperile temporare.
MaramuresOnline.ro















