Centrul Documentar-Expozițional al Nobilimii Române Maramureșene din Vișeu de Sus a găzduit vernisajul expoziției de pictură heraldică „Noblețea marginii”, semnată de artistul vizual Ioan Borlean.
Evenimentul a fost moderat de dr. Vlad Lazu, promotor al culturii, și a adus în atenția publicului istoria Maramureșului Voievodal prin prezentarea principalelor familii nobiliare românești care au contribuit la dezvoltarea și identitatea acestui ținut.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate blazoanele unor vechi familii nobiliare, reinterpretate artistic de Ioan Borlean. Lucrările propun o perspectivă contemporană asupra simbolurilor heraldice, punând în valoare semnificația lor istorică și culturală.
Înainte însă ca vizitatorii să descopere blazoanele reinterpretate artistic, privirea a fost atrasă de bustul din bronz al Liviei Piso-Filipașcu, cofondatoarea Centrului Documentar-Expozițional al Nobilimii Române Maramureșene. Realizată de sculptorul Ioan Ladea, lucrarea domină discret spațiul expozițional, devenind un simbol al continuității și al respectului pentru valorile trecutului.
Prin expoziția „Noblețea marginii”, artistul Ioan Borlean readuce în atenția publicului patrimoniul heraldic al Maramureșului istoric, demonstrând că simbolurile trecutului pot fi reinterpretate prin artă și transformate în lucrări care păstrează vie memoria elitelor românești ale acestui ținut.
MaramuresOnline.ro

















