Deputatul de Maramureș Crina Fiorela Chilat a revenit la Poienile de Sub Munte pentru o nouă sesiune de audiențe, în cadrul căreia a discutat direct cu locuitorii despre problemele administrative, sociale și juridice cu care aceștia se confruntă.
Parlamentarul a precizat că întâlnirile directe cu cetățenii reprezintă una dintre cele mai eficiente modalități de a înțelege dificultățile reale ale comunităților și de a identifica soluții adaptate fiecărei situații.
O parte importantă a discuțiilor a vizat problemele legate de fondul funciar, clarificarea dreptului de proprietate, punerea în posesie și soluționarea unor dosare care, în numeroase cazuri, sunt blocate sau întârziate de mai mulți ani.
Crina Fiorela Chilat a arătat că, atât în calitate de deputat de Maramureș, cât și prin experiența acumulată în perioada în care a ocupat funcția de subprefect, cunoaște dificultățile întâmpinate de cetățeni în relația cu instituțiile responsabile de aplicarea legilor proprietății.
În cadrul audiențelor au fost prezentate și alte situații administrative și sociale care îi preocupă pe locuitorii din Poienile de Sub Munte. Deputatul a transmis că fiecare caz va fi analizat cu seriozitate, iar acolo unde va fi necesar vor fi făcute demersuri pe lângă instituțiile competente, în vederea identificării unor soluții legale și eficiente.
„Dialogul direct cu oamenii rămâne cea mai bună cale de a înțelege problemele reale ale comunității”, a transmis Crina Fiorela Chilat.
Parlamentarul i-a asigurat pe cetățenii care au participat la audiențe că va continua să fie implicat în sprijinirea comunităților din Maramureș și în soluționarea problemelor care pot fi clarificate prin intermediul instituțiilor publice.
Crina Fiorela Chilat a subliniat că activitatea unui parlamentar nu se limitează la prezența și votul din Parlament, ci presupune și contact permanent cu cetățenii, deplasări în teritoriu și intervenții instituționale în cazurile care afectează viața de zi cu zi a oamenilor.
Prin organizarea acestor audiențe, locuitorii din Poienile de Sub Munte au avut posibilitatea de a-și prezenta direct problemele și de a solicita sprijin pentru situații care necesită clarificări administrative, juridice sau sociale.
Dan Cristian COARDĂ















